DSP V — Storm Constantine

Una dintre cele mai placute surprize ale lui 2007 a fost descoperirea scriitoarei britanice Storm Constantine. E ceva cu englezii, au o imaginatie deosebita, o scriitura mult mai nervoasa, viscerala, sint mai indrazneti si in general nu atit de preocupati de corectitudinea politica, precum sint nord-americanii.
Povestea a inceput asa cum a inceput si cu C.J. Cherry, cu o carte pierduta prin biblioteca. Tocmai terminasem de citit antologia din 2004, Locus Awards, si verificam cotoarele hardcoverelor pentru urmatoarea lectura. Nu ma puteam hotari intre Gregory Benford—The Sunborn si Stephen Baxter—Manifold Space. Citeva cotoare mai spre stinga, lucea frumos pictata si cu titlul si numele autorului intr-un typography stilat si colorat exact in nuante ale picturii, Storm Constantine—The Shades of Time and Memory. M-am uitat iar spre dreapta, catre cele doua cotoare care-mi atrasesera initial atentia, nici pe departe la fel de frumoase, ori macar interesante. In final, dintre doua hard SF am ales un cross-genre Fantasy–SF!
Pe coperta era un citat din Neil Gaiman: “I wouldn’t swap her for a dozen Anne Rices!” Hm, englezoii tin intre ei. Ce l-a determinat pe Gaiman sa o laude pe Constantine atit de personal?
Cartea din bilbioteca mea era al doilea volum din trilogia Wraeththu Histories—povestea vietii mele. Asa ca iarasi, am cautat la biblioteca publica si am comandat primul volum al trilogiei, The Wraiths of Will and Pleasure (in 2003 aparut in State, la TOR, si in 2004 in UK, la Immanion Press).
Mare parte este fantasy, cu vampiri care nu sint chiar vampiri, spirite rele, spirite bune, zei, mituri, nasterea unei civilizatii. Nu spun mai multe, ca sa nu stric placerea celor ce vor vrea s-o citeasca. Cert este ca e o carte superba—minunat scrisa, idei originale, o poveste fascinanta, imaginatie cit cuprinde (exact cind te astepti ca astea-s ideile si a ramas doar povestea de spus, mai apare o idée si apoi inca una, si toate intra firesc in chimia conceptului, nimic fortat).
Este o lectura de exceptie, nu-i usoara, insa nu o poti lasa din mina. Sint citiva britanici pe care am sa-i caut intotdeauna si am sa-i citesc cu dragoste si invidie, iar Storm Constantine tocmai si-a facut loc alaturi de ei: Terry Pratchet, Neil Gaiman, China Mieville, Christopher Priest, Jeff Noon si Brian Aldiss. Si intr-adevar, abia dupa lectura primului volum mi-am dat seama ca Gaiman nu lauda un alt englezoi, ci spunea purul adevar—Constantine este cu citeva clase peste Anne Rice.
In citeva zile incep al doilea volum al trilogiei—The Shades of Time and Memory (aparut in 2004 in State, la TOR si in acelasi an in UK, la Immanion Press), moment in care deja voi face comanda pentru al treilea volum—The Ghosts of Blood and Innocence (2005–TOR, 2005–Immanion Press), ca sa-mi soseasca exact in momentul in care-l termin pe al doilea.

Daca veti apuca sa le cititi si inca veti fi flaminzi dupa mai multe povesti cu Wraeththu, in special povesti despre geneza lor, ei bine Constantine a scris prima trilogie Wraeththu intre 1987 si 1989, la inceputul carierei ei. Toate trei au fost republicate de catre Immanion Press in 2003 cu titlurile originale: The Enchantments of Flesh and Spirit; The Bewitchments of Love and Hate si The Fulfilments of Fate and Desire, ori puteti cumpara volumul omnibus Wraeththu scos de TOR in 1993.

3 Comments

  1. E de preferat sa cautati editiile de la Inmanion Press, sint editii revazute.

  2. Eu pe primul din a doua trilogie l-am citit de la TOR, al doilea tot de la TOR va fi. Iar la al treilea, daca biblioteca publica v-a avea doar TOR, ceea ce este de presupus, atunci asta e, sint omul lor!
    Ori probabil ca te refereai la prima trilogie, in care caz, da, sint de preferat editiile de la Immanion, din 2003.

  3. Da, de prima trilogie ziceam…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s