Cine vrea sa fie scriitor in Romania?

O “discutie” mult prea extinsa de pe blogul lui Michael Haulica mi-a adus aminte de povestea lui Robert J. Sawyer despre debutul sau. Poveste care mi-a darimat multe dintre preconceptiile romanesti despre rolul scriitorului in propria cariera si pozitia acestuia vis-à-vis de editura, pe piata americana.

In primul rind, pentru volumul de debut plata scriitorului american este dezastruoasa, probabil echivalind cu plata scriitorului roman.

In al doilea rind, la prima carte si in cele mai multe dintre cazuri si la urmatoarele doua-trei carti, editura nu face mai nimic pentru a promova scriitorul. Aproape totul cade pe umerii acestuia. Editura il va publica in catalogul cu noile aparitii si de asemenea il va mentiona la capatul de jos al listei noilor aparitii pentru presa. Si cu asta s-a incheiat campania organizata de editura. Iar asta e proba de foc a scriitorului, pentru ca editura a semnat nu numai pentru cartile acestuia; a semnat pentru un pachet—cartile si potentialul de auto-promovare a scriitorului. Daca acesta nu reuseste sa vinda prima carte, atunci totul se termina.

 

Cartea de debut a lui Sawyer se numeste Golden Fleece, publicata de Warner Books la inceputul lui 1990. Dincolo de listarea titlului in catalog si comunicatul de presa, editura nu a mai facut nimic pentru promovarea cartii. Mai mult, din cauza copertii urite, editura nu a reusit sa convinga unul din cele mai mare lanturi de librarii din State, de la ora aceea, “Waldenbooks”, sa-i distribuie cartea. Asa incit, au trebuit sa se multumeasca cu citeva lanturi mai mici si citeva librarii particulare, ceea ce automat ii reducea vandabilitatea la mai putin de jumatate.

La sfatul agentului sau, Sawyer a produs si printat “bound galleys”. Acestea sint 20-30 de pagini din roman, legate si copertate. Coperta nu este cea originala, ci contine o alta ilustratie, iar restul spatiului este ocupat cu informatii de promovare a cartii. Deci, pe banii sai, Rob a tiparit 77 de exemplare din aceste “galleys”, pe care tot pe banii sai le-a trimis la 77 de recenzori de la diverse reviste si ziare din State si Canada.

 

In luna iulie, la jumatate de an de la lansarea cartii de debut, editura i-a comunicat agentului ca Golden Fleece nu a vindut si ca ei nu mai sint interesati de o a doua carte a acestui autor debutant. Cariera de scriitor a lui Robert J. Sawyer se incheiase in numai sase luni.

 

Exact pe 24 iulie 1990, lui Rob ii suna telefonul. Vocea de la capatul celalalt al firului ii spune: “This is Orson Card”. Celebrul scriitor era pe atunci recenzor la The Magazine of Fantasy and Science Fiction, unul din cele trei reviste de prestigiu ale pietei americane, si primise materialul de “self promotion”. In urma lecturari celor 20 de pagini, Card i-a cumparat cartea si i-a citit-o pe nerasuflate, apoi s-a hotarit sa-i dea un telefon necunoscutului Sawyer, sa-i transmita felicitarile sale si sa-i spuna sa se astepte la “a rave review”!

La sfirsitul verii apare recenzia cea miraculoasa. Inarmat cu aceasta recenzie salvatoare, agentul lui Sawyer reuseste sa vinda cel de-al doilea roman al lui Sawyer, Far-Seer, terminat cu o luna inainte, editurii Ace Science Fiction si in acest fel sa-i relanseze cariera.

 

Chiar si la ora actuala, cind editura investeste bani seriosi in promovarea lui Robert J. Sawyer, acesta contribuie cu mai mult de 50% la campania de promovare a fiecarei carti. Este considerat de catre toti scriitorii din Canada ca fiind maestrul incontestabil al “self promotion”-ului. Si-a invatat insa lectia destul de dureros.

 

Sint doua lucruri pe care nu le faci niciodata ca scriitor:

— Nu te bazezi pe prezumtii si preconceptii—atunci cind te intelegi cu o editura asupra cartii tale, lamuresti de la inceput la ce fel de promotie sa te astepti de la editura, si ce se asteapta ei de la tine. Incearca de asemenea sa cunosti piata si sa fii realist.

— Nu-ti exprimi niciodata nemultumirea fata de editura si editor in public. Acesta nu este decit un semnal pentru alte edituri si alti editori ca esti un scriitor problema (mai rau este cind esti un debutant problema) si nu o sa fie multi, probabil ca nu o sa mai fie nimeni, care sa riste sa semneze cu tine. De ce? Pentru ca mai sint mii, zeci de mii de potentiali scriitori care abia asteapta o mina intinsa. Vorbind de Romania. Ori mai sint milioane de alti potentiali scriitori care-si asteapta rindul intr-un mod foarte activ, daca ne referim la piata anglo-saxona.

In Anglia, cifra oficiala in anii ’90 era de un scriitor (potential ori confirmat) la fiecare zece englezi. La o populatie de cincizeci si ceva de milioane, avem aproximativ cinci milioane de aspiranti. Iar piata nu poate inghiti mai mult de citeva zeci de mii de scriitori pe an, de orice gen de fictiune ori non-fictiune.

Iti mai permiti la o asemenea loterie sa risti un repros public, ori un scandal cum a ajuns cel de pe blogul lui Michael, cu un editor?

 

Intr-un final, tu nu trebuie sa te gindesti la ce cistiga editura de pe urma ta. Trebuie sa te gindesti la ce cistigi tu. Iar din unghiul asta, faptul ca tu iti faci “self promotion” prin intermediul blogului tau, ori iti aranjezi niste lansari prin cunostiintele tale, sau niste recenzii in diverse publicatii prin relatiile tale, nu le mai poti gindi ca pe niste favoruri facute editurii. Pentru ca daca toate astea iti maresc vinzarile, tu esti cel care cistiga in primul rind si ti-ai facut toate acele servicii tie insuti. Cistigi credibilitate pe piata si in fata editurii, si ai sanse sa continui o cariera, iar uneori poate cistigi chiar si niste bani (vorbind exclusiv de Romania).

 

Dar trebuie sa ai o adevarata pasiune sa poti face toate astea in Romania. Pentru ca le faci in timpul tau liber, pe gratis, cheltuind din propriul buzunar. Nu numai scrisul, dar si promotia. Si atunci trebuie sa te gindesti inainte sa te apuci de publicat, daca merita tot acest efort, daca este viata pe care ti-o doresti pentru urmatorii zece, douazeci, treizeci de ani. O viata in care ziua te duci la serviciul care-ti aduce bani, iar serile si weekend-urile lucrezi la al doilea serviciu al tau, cel care nu-ti aduce bani, ci ti-i consuma. Scrii si apoi concepi metode prin care sa-ti promovezi ceea ce ai scris, stiind ca nu o sa cistigi niciodata de ajuns sa-ti acoperi cheltuielile cu promovarea, ce sa mai vorbim sa traiesti din scris.

 

Cine vrea sa fie scriitor, sa ridice mina.

5 Comments

  1. pai, nu, si-atunci nu-i mai comod sa stai in virful blogului si sa cirii ca nu stie lumea sa te aprecieze si nu-ti organizeaza si nu-ti face si nu-ti drege? e.🙂

  2. e.

  3. ridic eu mîna timid… Singura problemă reală e că pentru a porni aşa ceva trebuie să ai acel capital de start… şi partea cea mai tristă e că încercînd să-ţi asiguri începutul nu mai ai timp de alte chestii… vitale, dealtfel, precum TIMP SĂ SCRII.
    Jos pălăria în faţa celor care au reuşit să facă pasul înspre profesionism. În România… cam puţini. Dar nu-i bai, venim noi ăştia mai mici, şi poate că şansele o să fie altele…

  4. Deci, cine?

  5. Stai linistit. cel ce “trebuie” sa scrie nu se lasa descurajat de nimic. si apoi, e un pic ciudat sa ai un succes deosebit la prima carte. Inseamna fie ca nu esti deloc original, fie ca ai fost promovat fortat, fie ca esti genial…ceea ce se mai intampla cateodata…dar din ce in ce mia rar…e nevoie de public care sa poata recunoaste geniul, nu? Oricum, va exista intotdeauna o lupta acerba in adevaratul scriitor intre a se exprima cum simte si a tine cont de tendintele pietei. Suna urat, dar asa este.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s