Ghid pentru cititorii cu opinii

Am citit de-a lungul timpului o serie de opinii, ori uneori recenzii, care cadeau intr-una din urmatoarele categorii:

— “cum n-am citit prea mult sf sau fantasy, nu am reper ca sa comentez cartea…”

Teoretic, nu-ti trebuie nici un reper de “gen literar” ca sa-ti spui o parere despre o carte. La nivelul cel mai simplu—ti-a placut, sau nu. Daca vrei sa si dezvolti putin, o poti face ca la orice alta carte, din orice gen, sau din acel gen aparent lipsit de gen, care este literatura realista. Ce ti-a placut, fara sa faci referinta la alte carti ale genului si pus totul intr-un limbaj cit mai simplu, pentru ca pina la urma nu sintem critici literari, iar la criticii literari nu ai sa auzi asemenea argumente pentru a nu discuta despre o carte. Asadar, ti-au placut sau displacut—personajele, ideea cartii, ideile mai mici plantate de scriitor de-a lungul cartii, povestea, inceputul, deznodamintul, ritmul povestii, si te poti opri aici, ca sa o pastrezi la nivelul de simpla opinie. Daca, insa, ai capatat curaj si ti-ai dat seama ca poti sa-ti spui o opinie pertinenta si fara acele “repere”, atunci poti continua si intra si mai adinc in analiza.

— “cartea este un fel de Dune, alteori un fel de Fundatie, ori un fel de Ender”, aceste trei repere parind ca sint caramizile de de baza ale cititorilor romani. Nu afirm ca n-ar exista carti care sa se incadreze la “un fel de altceva”, dar in toate cazurile in care am citit aceasta incadrare, motivul s-a dovedit in final ca este “un fel de Dune”, doar pentru ca este SF si recenzorul n-a citit decit Dune din genul SF, de unde concluzia foarte fireasca—daca e SF, e un fel de Dune. Foarte rar aduce si un argument si de obicei, desi nu are viermi uriasi, conflicte galactice, planete desertice, mirodenia, asasinii, imparatul, modul special de transport interplanetar si toate celelalte lucruri foarte specifice ciclului Dune, dar are de pilda, undeva, niste “case” nobiliare care sint in conflict, atunci este clar de inspiratie Dune. Asa cum probabil toata istoria omenirii cu casele ei nobiliare aflate de cele mai multe ori in conflict este tot de inspiratie Dune. Bine ca primul Borgia l-a citit pe Frank, ca altfel…

Teoria este aceeasi ca si la primul punct—nu ai nevoie de “repere” de gen. Incearca sa recenzezi prin experienta literara generala pe care o ai. Pentru ca intr-un final, dupa ce ai trecut de ideea principala a cartii (zbor interplanetar, calatorie in timp, mutantii ataca, ori mai stiu eu ce), daca aceasta carte nu reuseste sa te convinga prin personajele ei si dramele lor, prin povestile acestor personaje, prin stilul scriiturii, atunci nu mai conteaza, asa cum nu conteaza la nici o alta carte, indiferent de gen. Iar daca totusi este de inspiratie, atunci as vrea sa citesc niste argumente solide care sa sustina aceasta “inspiratie”.

Din aceeasi categorie face parte si ultimul tip de campanie de marketing: “It is Matrix meets Lord of the Rings, but with a dash of Indiana Jones!” Probabil ca si asemenea definitii ne indeamna sa adoptam calea mai usoara—imi place pentru ca seamana cu acea carte care place tuturor. Cu Dune!

— In fine, o a treia varianta este cea a indivizilor care desi citesc, ori scriu intr-un gen sau altul, nu o fac decit ca “pretext”, vezi Doamne! Mi s-a intimplat sa ma duc la un cerc literar din Toronto, unde s-a nimerit ca o doamna sa citeasca un fragment dintr-un roman fantasy. Propriu-zis, primele zece pagini ale cartii. Cercul in sine era format dintr-o majoritate covirsitoare de scriitori (ori indivizi care vroiau sa fie scriitori) de literatura realista. Din intimplare, fragmentul, ori poate intregul roman, a fost slab, si spun asta doar ca sa fiu blind. Nu-ti dadeai seama cine-ce personaj este si ce personaj executa unele dintre actiuni, dintre zecile de personaje expuse in numai citeva pagini. Dupa zece pagini te uitai mirat la scriitoare si te intrebai daca nu cumva ai fost sub hipnoza si de asta nu-ti mai aduci aminte ce s-a intimplat in ultima jumatate de ora. In fine, unul dintre indivizii cu gura mai mare si-a dres vocea si i-a spus ca din pacate nu-i poate da nici un sfat, pentru ca el nu citeste fantasy si nu stie regulile genului. Probabil ca in fantasy personajele se construiesc diferit si au alte caracteristici si imperative. Asa cum se poate ca in fantasy, inceputul unei carti sa aibe alt rol decit intr-o carte realista. De unde si confuzia lui in privinta a ceea ce s-a intimplat in acele zece pagini. Imediat, toti ceilalti au aprobat sfatos, au jurat ca n-au pus in viata lor mina pe o carte fantasy si au sfatuit biata femeie sa se duca mai degraba la un cerc de literatura fantasy, unde toti stiu regulile jocului si ii pot da sfaturi concrete. Asta dupa ce acelasi tip cu gura mare citise mai devreme zece pagini dintr-un roman la care scria el, in care personajul principal era un vampir. “Tin sa precizez ca nu este un roman horror, vampirul fiind doar un pretext. Este de fapt o comedie sociala”. In primele zece pagini, vampirul il omoara cu sadism pe unul, apoi ii bea singele, fara sa uite insa, sa gindeasca cu o nuanta de umor pe tot parcursul scenei. Sau era scriitorul care gindea cu umor? In fine…

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s