Asimov’s

Catalin a fost mai vrednic si a scris despre subiect aici inaintea mea.

Am citit in ultimul an toate numerele de Asimov’s pe 2008, prin bunavointa sus-numitului Cat. Inainte de asta, am citit circa 30 de numere de Asimov’s, majoritatea lor in anii ’90, pe cind eram in Anglia. Revista era una dintre favoritele mele, pe acelasi loc cu F&SF si inaintea unui Interzone.
Asta pina cind s-a schimbat editorul, Gardner Dozois fiind considerat de noul proprietar al revistei ca nefiind destul de comercial. Baietii constatasera o scadere de nu stiu cite procente in numarul de abonamente pe ultimii doi ani si in ciuda istoriei lui Dozois cu revista si a tuturor premiilor si a statutului pe care l-a creat publicatiei, l-au scos din ecuatie fara sa clipeasca. Binenteles ca totul s-a intimplat elegant si Dozois a parasit Asimov’s fara sa fie citusi de putin sifonat.

I-a luat locul cea care pe atunci era executive editor, Sheila Williams, care probabil ca a promis noilor sefi ca o sa schimbe formula si revista o sa creasca iarasi in vinzari. Asta se intimpla undeva anul trecut. Schimbarea de continut este evidenta, noul editor tinindu-si promisiunea facuta. Din pacate pentru ea si sefii ei, schimbarea editoriala nu a adus nici o crestere in vinzari si din pacate pentru cititori, a adus o orientare nefericita.
Toate cele spuse de Catalin in postul lui sint cit se poate de reale. Iar explicatia ar putea fi ca Williams incearca o orientare a revistei catre literatura mainstream/realista. Ceea ce nu mi se pare o directie comerciala, dar in fine, ne putem pierde in definitii si studii.
Cert este ca spre diferenta de Asimov’s din vremea lui Dozois, cel de acum publica in special povestiri in care povestea/plotul nu mai sint atit de importante, ori sint chiar complet lipsite de importanta in unele cazuri si accentul se pune pe caracterizare, pe personaje si psihologia lor. Iarasi, spre diferenta de literatura comerciala, in care personajul trebuie sa treaca printr-o evolutie ori involutie in urma celor intimplate, de cealalta parte a baricadei se evita o asemenea schimbare. De cele mai multe ori, personajul ramine complet neschimbat fata de momentul de inceput al povestirii.
Astea sint de fapt lucrurile care l-au deranjat si pe Catalin si m-au deranjat si pe mine – o serie intreaga de povestiri in care nu se intimpla nimic si dadeau senzatia de jurnal de licean cu probleme, de unde tendinta lui Catalin sa spuna ca seamana cu textele cenacliere din tara.

Acum citeva zile mi-a picat in mina (ce imi place expresia asta, de parca te asezi undeva pe o banca si intinzi mina…) un numar mai vechi de Asimov’s, “special double issue—oct/nov 2003”. Un numar cu cinci nuvele si doua povestiri. Texte de Walter Jon Williams, Lucius Shepard, Gregory Benford, Michael Swanwick, Brian W. Aldiss, Jack Williamson si Kage Baker. Nu spun ca toate au fost nemaipomenite si ca prin comparatie numarul este cu o mie de clase deasupra celor puse cap la cap de Sheila Williams. Dar toate au fost literatura comerciala, toate au avut ceva de povestit, s-a intimplat ceva, au aruncat idei in joc si chiar daca nu m-au incintat toate la fel de mult, am citit acest numar dublu in jumatate din timpul necesar sa citesc un singur numar recent si mi-am reamintit senzatia placuta pe care mi-o lasa fiecare Asimov’s dupa lectura. Senzatie pe care nu o mai traiesc pe deplin decit la lectura revistei F&SF.

Toata afacerea asta mi-a amintit de o discutie pe care am avut-o cu Ed Greenwood, scriitor sub contract cu TOR, editura la care a fost pina acum vreo doi-trei ani si Robert J. Sawyer. La un moment dat, Rob s-a mutat de la TOR la Penguin Books, pe motivul ca agentul lui a considerat mutarea mai buna.
Editura TOR a fost infiintata de Tom Doherty in 1980, a fuzionat cu St. Martin’s Press in 1986, iar ulterior cu Holtzbrinck Publishers, cunoscuta la ora actuala ca Macmillan. Ultima fuzionare a fost de fapt o vinzare in totalitate a editurii, incluzind dreptul lui Tom Doherty de “ a spune” ce si cum.
TOR a inceput prin a publica carti care-i placeau lui Tom, dincolo de orice criteriu comercial, singurul amendament fiind ca aceste carti sa faca parte din genurile si subgenurile pe val, la momentul respectiv. A avut success si a crescut foarte rapid, de unde si interesul pentru editura si fuziunile ulterioare. In timp, Doherty a decis ca vrea sa cumpere si cartile valoroase de nisa, pe care editurile mari nu le-ar fi cumparat pentru ca nu faceau parte din mainstream. In felul acesta el isi asigura si acele citeva mii de cititori de nisa si isi crea o masa de cumparatori solida. Politica a functionat si TOR a devenit o editura de mare succes, una din cele doua importante pe piata de SF&F, avind in portofoliu nume importante pe care fie le-a lansat, fie le-a racolat pe drum. Printre sutele de autori publicati de TOR se numara: Poul Anderson, Stephen Baxter, Ben Bova, Orson Scott Card, Philip K. Dick, Cory Doctorow, Larry Niven, Mike Resnick, Charles Stross, Harry Turtledove, Vernor Vinge, Walter Jon Williams si Robert Charles Wilson, pentru a enumera numai citiva din cei celebri.
Dupa ultima achizitie a editurii de catre Macmillan insa, citiva dintre autorii de succes au plecat de la TOR, fara nici o explicatie. Ed Greenwood a facut lumina in toata problema. In casa noua, sefii actuali i-au pus lui Doherty in cap un departament nou de marketing, cu putere de decizie. Baietii de la marketing nu aveau (propriu-zis nici acum nu au si nici interesul sa aibe) idee nu numai de SF ori F, dar nici de literatura in general si au inceput sa-i disece activitatea de pina atunci cu niste criterii seci de business fara nici un considerent pentru istoria ultimei lor achizitii: “cum adica, publici autori care nu vind peste suta de mii de bucati?”, “de ce ii platesti pe autori cu un avans atit de mare? Autorii ar trebui sa cistige in principal din procent, avansul fiind numai simbolic”, “ce nise, pe noi ne intereseaza ce se vinde in sute de mii de bucati”, etc. Cert este ca o serie de autori mari au preferat mai degraba sa plece de la TOR, decit sa renegocieze contractul cu „specialistii” de la marketing, iar accesul debutantilor s-a redus drastic.

Din fericire pentru TOR, Tom Doherty si echipa lui este inca la cirma editurii si se straduieste sa-si vada de treaba in ciuda intemperiilor. Spre deosebire de Asimov’s cu al lui Gardner Dozois.

8 Comments

  1. Felicitări pentru postare, Costi.

    Mulţumesc şi pentru o vizită mai veche şi pentru comentariul pe care l-ai lăsat atunci.

    Pe de altă parte, am plăcerea să te anunţ că în sfîrşit am descoperit cum se fac listele de blog-uri, drept pentru care te-am trecut pe lista de onoare de la Ţesătorul.

    Toate cele bune.
    Florin Pîtea

  2. Multumesc, Florin. Imi pare bine ca mi-ai facut o vizita. Te-am trecut si eu pe lista de onoare de la Vyrclozone. Bafta multa!

  3. Florin, am incercat sa-ti las un comment la postul cu Swanwick, dar nu ma lasa decit daca sint membru blogspot. Am mai intilnit setari d-astea si mi se par aiurea. Vezi daca poti sa scoti chestia si sa-ti poata lasa comments si cei care nu au cont pe blogspot/google.

  4. eh… şi unde dumnezeu se îndreaptă acum hard sefeul?

  5. Hard sefeul pare sa se reorienteze rapid si bine.
    Ai scriitori precum Robert Charles Wilson, Robert J. Sawyer ori Stephen Baxter care stilistic se indreapta spre literatura realista, diminuind radical infuzia de stiinta si tehnica. Ai un Karl Schroeder care stilistic se indreapta spre literatura fantastica (deci nu Fantasy!). Eu zic ca suna bine.
    Apoi, ai reviste precum Asimov’s, care nu stiu incotro sa se indrepte, si nu se pricep sa experimenteze.

  6. Salut, Costi.
    Am schimbat setările pentru comentarii.
    Sper să fie totul OK.
    Numai bine şi pe curînd.

  7. Suna bine, Florin.
    Apropos, misto postul cu “Automated Alice”. Stiu ca mi-a placut foarte mult, dar tot mai impresionat am fost de “Vurt” si “Pollen”. Si iarasi o foarte buna carte a lui este “Nymphomation”. La fel de buna ca si primele doua.

    Oare sintem noi singurii romani care au citit Noon? Bine, noi si Mihai Pavelescu.

  8. Mulţumesc pentru apreciere, Costi.
    O recenzie despre romanul “Nymphomation” am postat aici:
    http://tesatorul.blogspot.com/2008/02/jeff-noon-nymphomation-1997.html
    Îţi aştept cu plăcere opiniile.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s