Ciudatenie Internationala

De curind am citit ultimul Weird Tales, numarul pe septembrie–octombrie, avind un anunt interesant pe coperta: “International Fiction Special: Freaky Stories From Around the Globe”. Marturisesc ca asta a fost chestia care m-a entuziasmat cel mai mult.

weird351-cover

Sint ani de cind cochetez cu ideea unei reviste care sa publice “Freaky Stories From Around the Globe”. Prima oara am avut ideea in Anglia, acum mai bine de zece ani, cind vorbind cu fani si scriitori englezi la una dintre intilnirile lor bilunare din Londra, mi-am dat seama cit de ignoranti sint in ceea ce priveste SF&F-ul European, de dincolo de Canal, ca sa nu mai vorbim de cel mondial. Si am constientizat ca, daca englezii cei europeni n-au idee despre ce scrie Europa, englezii americani trebuie sa fie probabil si mai ignoranti. Am reusit sa-mi verific banuiala un deceniu mai tirziu, cind am constatat ca pentru americani notiunea de SF&F European se reducea la cel englezesc!

Bineinteles ca de-a lungul timpului am putut verifica si cit de profitabila ar fi o asemenea afacere si am inteles de ce nimeni nu se repede sa faca o astfel de revista – americanii nu sint foarte interesati de ce se scrie in Europa (si nu ma refer la citiva scriitori si editori dornici de culturi exotice, ma refer la marea masa de cititori). Ar trebui impinsi, fortati sa dea atentie, asa cum s-a intimplat cu fenomenul manga, care dupa ce a ajuns “mainstream” pe continentul nord-american, a tras dupa el in atentia publicului si literatura si filmele japoneze.

Intr-o discutie de acum doi ani cu Betsy Mitchell, actualmente redactor sef la Del Rey, despre traduceri si “fiction from around the world”, ea mi-a explicat ca in promovarea fenomenului manga si ulterior a intregii culturi japoneze, Japonia a avut un rol crucial, pentru ca a participat la promovarea culturii lor pe continentul nord-american ani de zile, cu milioane de dolari si multe alte resurse. Chiar si la ora actuala de pilda, la Centrul Cultural Japonez din Toronto au loc evenimente culturale saptaminale, marea majoritate gratis. Evenimente prin care baietii de la Consulatul Japonez din Toronto incearca sa popularizeze toate aspectele culturii japoneze, pornind de la expozitii de arta plastica moderna si continuand cu arta traditionala, graphic design, manga, filme, sculptura si ceramica, muzica, teatru, festivaluri traditionale, majoritatea acompaniate de prelegeri tinute de profesori universitari si artisti din Canada, State sau Japonia.

Dar m-am indepartat de subiect. Japonia este singura tara care se implica intr-o asa masura in promovarea culturii nationale. Si asta, cu rezultate impresionante. Din acest motiv, multe opere japoneze ajung la editorii americani deja traduse intr-o engleza impecabila, ori traducatorii din japoneza ai editurilor americane sint partial subventionati de Japonia, de unde si costurile lor sint mult mai mici. Nu acelasi lucru se poate spune despre carti care poate ar merita traduse din polona, ceha, ori bulgara. Singura limba cu avantaje in climatul anglo-saxon este rusa, datorita fascinatiei pe care Rusia a exercitat-o dintotdeauna asupra englezilor de oriunde in lume. De unde si existenta a nenumarati specialisti in cultura rusa, ceea ce inseamna si multi traducatori, ceea ce inseamna si preturi minime pentru traduceri din rusa, datorita competitiei.

Dincolo de preturile traducerii, vin si preturile promovarii unei culturi straine in care americanul de rind nu este interesat si deci, fara interesul lui, investitia facuta ar fi falimentara. Promovare pe care editurile nu sint pregatite s-o faca, iar tarile in cauza nu au resurse atit de mari sa investeasca intr-o asemenea campanie, ce ar putea dura ani de zile. Nu vorbesc aici numai de blocul de est, ci chiar de vestul Europei. Citi scriitori danezi, olandezi ori belgieni sint tradusi aici? Probabil ca prea putini ca sa conteze. Iar daca reducem discutia numai la piata de SF&F, pot spune cu siguranta ca nici unul.

Toate astea imi sunau ciudat, eu venind dintr-o tara si o parte de lume unde piata de carte se sustine in proportie de 90% din traduceri si nu opere originale. Este adevarat ca traducerile sint iarasi in mare parte din limba engleza, ori franceza, dar vorbim totusi de o piata stabilita pe niste principii comerciale exact la opusul celei americane. Desi as fi curios sa stiu cite traduceri dintr-un scriitor genial ar fi dispusi si editorii romani sa faca, daca acesta ar scrie in mongola, ori filipineza, sa zicem.

Oricum, trecind dincolo de aceste aspecte triste, m-a bucurat nespus sa vad numarul international realizat de Ann VanderMeer pentru Weird Tales si cu promisiunea ca nu va fi ultimul de acest gen. Binenteles ca ea se bazeaza pe faptul ca revista are deja o masa de cititori fideli, care-i vor cumpara produsul chiar daca din cind in cind ii forteaza la ceva la care in mod natural ei nu s-ar fi pretat. Asta, si faptul ca oricum vorbim de povesti ciudate, deci ce vreti mai ciudat decit povesti din culturi atit de exotice pentru amercani, incit ele nu sint altceva decit ciudate.

In sumarul numarului avem fiction de Zoran Zivkovic (Serbia), Sara Genge (Spania), Nir Yaniv (Israel), Rochita Loenen-Ruiz (filipineza care traieste in Olanda), a carei povestire a fost ilustrata de (surpriza!) un roman, Adrian Costea, ori cel putin numele imi suna romaneste. Numarul continua cu Juraj Cervenak (Slovacia), Chiles Samaniego` (filipinez care traieste in Singapore), Alistair Rennie (scotian care traieste in Italia) si Ekaterina Sedia (Rusia).

O adevarata mixtura globala! Pacat ca nu a fost pe acolo si un roman, dar poate ca in viitoarele numere internationale… Banuiesc ca absenta noastra s-a datorat lipsei unui traducator capabil sa faca o retroversiune profesionista.

Textele sint traduse excelent. Ca povesti, nu mi-au placut toate, si chiar din cele care mi-au placut, nu m-au incintat toate la fel de mult. Dar asta este mai mult o chestiune de gust, decit de valoare literara. Pe de alta parte, ma asteptam ca sa fie toate din categoria “ciudate” si probabil si faptul ca sint citeva care sint pur si simplu fantastic clasic, ori sf clasic, m-a cam dezamagit, dar sint sigur ca pina la urma a depins si de ce traduceri erau deja gata la nivel profesionist, la deadline. Poate ca pina la urmatorul numar international promis, traducatorii vor avea mai mult timp sa lucreze adevaratele povesti ciudate. Desi, daca lucrurile stau in restul lumii cum stau si in Romania, s-ar putea ca autorii de real weird tales sa nu aiba acces la cei mai buni traducatori.

Una peste alta, este o initiativa superba, un rezultat promitator, care cred ca a marit reputatia revistei pentru texte exotice de calitate si o revista pe care sint fericit sa o am in biblioteca.

8 Comments

  1. si a lui Alistair cum a fost? eu am facut rost de numarul electronic iulie-august din weird dar inca nu am apucat sa-l citesc…e destul de incomod pc-ul. ..cred ca o s-o listez mai bine
    multi scriitori din Europa sunt greu accesibili noua romanilor, care suntem aici, ce sa mai vorbim de America sau UK…ramane de vazut cum vor evolua lucrurile…semne bune nu sunt din punctul meu de vedere, sa se reuseasca o promovare corecta a valorilor sci-fi europene…si unele carti manga sunt geniale🙂, sa nu mai vorbim de cultura sau filmele japoneze, deosebite si ele, asa ca nu e vorba doar de promovare…e si cu ce..

  2. Sincer, despre Alistair imi facusem alta impresie/asteptare dupa interviul pe care i l-ai luat. Povestirea lui mi-a sunat exact ca unul dintre textele scrise de romani in anii ’80, ori inceputul anilor ’90. Cu ceva idei aduse la zi, dar tot cumva “invechit”.

    Cind spuneam promovare, nu ma refeream la valoarea ori lipsa lor de valoare. Ci la faptul ca oamenii (americanii in cazul asta) sint reticenti cind este vorba despre un necunoscut neapetisant din punctul lor de vedere. La vremea cind japonezii promovau manga, americanii tocmai plecasera de acolo dupa ani de zile de condus japonezi, cind tara lor era inca in refacere, si deci nu mai era nimic chiar atit de exotic care sa-i incite.
    Cind spui aici Europa de est, americanii nu vad decit mizerie, saracie, dictatori si isi inchipuie niste mici provincii aflate la granita marelui imperiu rus, provincii locuite de niste rusi care si-au uitat traditiile slave si incearca ceva independenta. Ce poate fi interesant in asta?
    De unde ideea de promovare este mai necesara decit oricind. Bine, s-ar putea incepe si de la brand-uirea Romaniei, ca tara cu elemente specifice si distincte de celelalte tari est-europene, dar deja asta este o alta discutie.

  3. Cred ca-n fiecare tara exista probleme asemanatoare. Probabil ca sunt carti SF foarte bune in limba bulgara, letona, finlandeza… Insa nu prea gasesti traducatori pentru aceste carti in Romania. Ce zic eu, in Romania nu prea se gasesc carti SF/fantasy traduse din limbi mai “raspindite”, precum spaniola sau portugheza. Daca apar citeva povestiri sau romane din limbile astea pe la noi, probabil ca evenimentul este rezultatul tot al unui efort de scurta durata al Centrelor Culturale din tarile respective. Dupa care totul reintra in normal.

    Astea fiind spuse, presupun ca uneori e si un avantaj sa fii o tara ceva mai mica, a carei limba nu e atit de raspindita: probabil ca procentul traducerilor din alte limbi (SF sau orice altceva) este mult mai mare in tarile din Europa (probabil ca n-au incotro). America fiind atit de mare, iar limba engleza fiind vorbita si-n Anglia, si-n Australia (si mai sunt citeva tari al caror nume-mi scapa acum), e oarecum firesc sa fie mai putin interesata de ce se publica in alte parti.

    Doar o idee… probabil ca raspunsul e mult mai amplu…

  4. despre tarile alea de limba engleza: Canada, am uitat de Canada, fir-ar sa fie…🙂

  5. Guvernatorul General al Canadei are un bilet de mutare al familiei Sandu in Australia. In functie de urmatoarea interventie a lui Catalin, biletul ar putea fi schimbat pentru Noua Zeelanda…

    Dincolo de asta nu vad nici un avantaj in a fi o tara mica care traieste aproape numai din traduceri si astfel isi pierde incet, incet specificul si posibilitatea de avea ceva de spus.

  6. […] numarul de fata a mai vorbit si Costi Gurgu recent, absolut intamplator, si daca nu ati auzit de Alistair Rennie aveti aici interviul sau pentru cei […]

  7. […] ceva emotii, tinand cont de afirmatia scriitorului Costi Gurgu, ce a mai studiat si el revista, aici. In principiu, textul mi s-a parut intr-adevar un pic mai slab, atat ca idee cat si ca intensitate, […]

  8. […] ceva emotii, tinand cont de afirmatia scriitorului Costi Gurgu, ce a mai studiat si el revista, aici. In principiu, textul mi s-a parut intr-adevar un pic mai slab, atat ca idee cat si ca intensitate, […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s