Dintre cartile iernii

Despre unele carti/reviste citite in ultimele doua luni am scris deja, dintre cele despre care nu am scris, sint doua care mi-au atras atentia din motive diferite:

Beyond the Gap — Harry Turtledove (TOR)

Paladin of Souls — Lois McMaster Bujold (EOS)

 

lmcmb1“Paladin of Souls” face parte din ciclul Chalion, din care am mai citit “The Hallowed Hunt”, care se pare ca este de fapt a treia din serie, iar Paladinul pare sa fie a doua. Cu toate ca le-am citit in sens invers, n-a fost nici o problema, pentru ca, in afara ca impart acelasi univers, in rest n-au nici o legatura una cu cealalta. La fel de bine scrisa, personaje la fel de bine construite si o poveste tensionata. In “Hallowed Hunt” Bujold pare sa fie totusi mai creativa, pentru ca are mult mai multe idei noi si lumea Chalionului pare ceva mai complexa si colorata. In ciuda faptului ca “Paladin of Souls” este ceva mai saraca, este totusi scrisa cu o mina de maestru. In acelasi filon ca si Guy Gavriel Kay, si Bujold incearca un Fantasy putin diferit de traditia lui Tolkin. O carte pe care o recomand oricarui fan de literatura fantasy.

 

 


De Harry Turtledove am citit citeva romane inaintea lui “Beyond the Gap”.  Turtledove este considerat maestrul de necontesat al istoriilor alternative. Dintre cele pe care le-am citit, “Ruled Britannia” mi-a placut cel mai mult. Nu a fost doar ideea de la care a pornit (cum s-ar fi scris istoria daca invincibila armada i-ar fi infrint pe britanici, ar fi cucerit Anglia si ar fi adus inchizitia pe insula, lumea ar fi vorbit spaniola cu precadere in locul englezei si printre altele, ce ar mai fi scris Shakespeare in acele conditii), cit si povestea si scriitura. Este un roman de exceptie, scris de un profesionist al literelor.

Si celelalte romane pe care le-am citit sint bine scrise si ideile interesante, insa nici unul nu s-a mai ridicat la nivelul lui “Ruled Britannia”. Cu toate astea, devenisem cu fiecare carte mai convins ca sint un fan al lui Turtledove.

ht“Beyond the Gap” este unul din ultimele sale romane, aparut in 2007. Este prima carte dintr-o serie noua, “The Opening of the World”, o serie Fantasy clasic. Ce m-a uimit si dezamagit in acelasi timp, este faptul ca dupa carti cu o scriitura de exceptie si cu povesti si personaje complexe, credibile si de care iti este usor sa te atasezi, Turtledove scrie un roman care poate fi lejer al unui incepator, ori pare sa fie doar la prima mina si aruncat rapid editorului ca sa-si respecte deadline-ul. Scriitura este impiedicata si chinuita, mare parte din carte pare sa fie adaugata doar ca sa ajunga la numarul de cuvinte dorit. Este plin de platitudini, clisee si intreaga poveste este absolut previzibila de la un capat la altul. Nici un loc pentru surprize, ori pentru idei noi.

Singura idee noua este cea de la care porneste intreaga carte, respectiv seria — o lume a carei civilizatie se ridica dupa o epoca glaciara, la sud de ultimul mare ghetar ce inca mai tine nordul lumii intr-o succesiune de iarna grea/iarna usoara (adica vara) in timp ce se retrage foarte lent spre nord de-a lungul secolelor. In acest ghetar colosal, ce ingradeste lumea spre nord pe toata latimea ei, apare o trecere, unde gheata s-a topit si a creat un canion prin inima ghetarului pina in partea cealalta. Si toata lumea se intreaba ce este in partea cealalta. Bun, asta este chiar la inceputul cartii, deci nu este un spoiler foarte mare.

Dincolo de asta, nimic nou si interesant. Cartea se tiraste spre concluzie prin discutii interminabile despre tot soiul de aiureli si filozofii din acelea din care auzi dupa prea multe beri. Turtledove are citeva subiecte in “Beyond the Gap” de care nu se mai plictiseste si umple jumatate din carte cu ele — personajul principal a divortat de sotie cu ani in urma, pentru ca individa era/este infidela si rea, de parca doar infidela nu ar fi ajuns. Povestea se deruleaza intr-una dintre formele clasice ale literaturii Fantasy, si anume sub forma unei calatorii in mijlocul unui grup de companioni mai mult sau mai putin probabili/potriviti, catre tinta/obiectivul suprem al cartii. Bine, in “Beyond…” ei se duc pina acolo, se intorc si apoi se duc inapoi, si toate plimbarile astea par numai motive gasite pentru ca sa ne umple capul cu impresii caustice despre sotia de care a divortat personajul principal, pina la un punct la care ajungi sa sari peste pagini intregi ca sa nu mai citesti aceleasi si aceleasi chestii inca o data. Iar un al doilea subiect preferat este despre cit de haiosi si glumeti sint personajul principal si unul dintre companionii lui, care vai, ce surpriza, sfirseste prin a-i deveni prieten.

Ah, era sa uit, mai are si citeva bancuri (nu foarte amuzante) despre avocatii civili, specializati in divorturi. Ceea ce pare mai mult decit ciudat in contextul lumii respective, unde marele imperiu de la sud abia a trecut din epoca bronzului in cea a fierului, iar triburile de la nord sint inca in epoca pietrei si a osului! Divortul este un concept diferit de cel al despartirii unui cuplu si implica intr-adevar un proces de drept civil de partajare a bunurilor, precum si a drepturilor si obligatiilor, lucruri putin mai sofisticate, care implica un sistem de drept bine organizat, sistem ce a aparut in istoria noastra abia in imperiul roman, mult dupa trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului. Chiar si in prezenta unui astfel de sistem juridic, aparitia avocatilor si in special al celor specializati in divorturi, este improbabila atit de devreme in istorie. Dar Turtledove nu are probleme sa faca bancuri pe seama avocatilor de divort, bancuri ce reflecta realitati din societatea secolului XXI mai degraba. Chestie care fiind repetata de cel putin cinci ori, a devenit foarte iritanta prin imposibilitatea si artificialitatea ei.

Una peste alta este, o dezamagire mare pentru un scriitor de talia lui Turtledove si o mare nedumerire — cum ajungi sa scrii o “Beyond the Gap” dupa o “Ruled Britannia”?

 

 

msAcum, tocmai am inceput sa citesc “The Dragons of Babel”, de Michael Swanwick (TOR). Inceputul il stiam dintr-o antologie despre dragoni, “The Dragon Quintet”, editata de Marvin Kaye pentru TOR si continind “five original short novels”. Alaturi de Michael Swanwick, i-am putut citi pe Orson Scott Card, Mercedes Lackey, Tanith Lee si Elizabeth Moon. In aceeasi directie ca si “The Iron Dragon’s Daughter”, “The Dragons of Babel” povesteste despre dragoni mecanici, intr-un univers imbinind superb fantasy cu steampunk.

Later edit: Am descoperit ca inca un capitol de pe la mijlocul cartii mi-e cunoscut si mi-am amintit ca l-am citit ca pe o nuvela acum trei-patru ani, intr-un F&SF. A mers bine si de sine statator.

4 Comments

  1. am citit si eu prima parte din carte din seria Chalion-ului si nu pot spune ca m-a dat prea tare pe spate…la Turtledove i-am citit o povestire in Best Sci-fi-urile de la Nemira si mi-a placut, surprinzator, pt ca din cate am auzit scrie cam la kilogram si fara substanta prea multa🙂 iar in ceea ce-l priveste pe Swanwick, am reusit si eu sa citesc Iron Dragon`s daughter ,ce a fost excelenta de la un capat pina… aproape de sfarsit:D, acum abia astept sa-mi arunci ochii si pe The dragons of Babel, care probabil ca si seamana un pic cu precedenta🙂 cel putin la nivel de limbaj, sper

  2. Exact prima carte din serie n-am citit. Probabil ca nici Paladinul nu o sa te dea prea tare pe spate. Nu este o lectura usoara, dar nici mare filozofie nu este. In schimb e foarte placuta si te prinde repede, ceea ce iarasi vorbeste mai mult de stilul profesionist al scriiturii decit de continut. Gap-ul lui Turtledove este probabil din cele scirse la kilogram si complet fara substanta. Imi pare rau ca am dat de cartea asta si am apucat sa citesc si asa ceva de el. Cit despre dragonii lui Swanwick, ya’ man!

  3. Harry Turtledove, unul dintre scriitorii mei preferati, dezamageste de ceva vreme. Am facut rost de “The man with the iron heart” in format audio, dar la un moment dat am trecut pe muzica. Pierdeam timpul aiurea. Nu mi-a placut si abia asteptam sa apara, pentru ca subiectul era tare. Am impresia ca nu mai scrie el… Deja l-am pus pe John Birmingham (nu stiu daca ai citit ceva din trilogia Axis of time) peste Turtledove in topul autorilor preferati, pentru ca scrie mult mai dinamic. H.T. o lalaie de parca porneste fiecare carte cu gandul sa le duca la mia de pagini… In plus, este obositor cum de fiecare data revine asupra personajelor si imi serveste o gramada de pagini cu detalii pe care le-am mai citit la fiecare revenire asupra unei zone de actiune unde respectivii sunt in prim plan.

  4. N-am citit nimic de John Birmingham. Acum insa, ca m-ai facut curios…
    Dar cu H.T. ai dreptate, asta este unul din aspectele principale care m-au enervat la Beyond the Gap, repetitia fara sens a unei intregi pleiade de detalii nesemnificative. Si este prima oara cind ma lovesc de asa ceva la el, ca si de alte aspecte pe care le-am mentionat in post.
    Oricum, o sa fac o pauza de H.T. pentru o perioada si dupa ce o sa uit…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s