Razboiul rece al literaturii

Weekendul trecut s-a incheiat festivalul Luminato. Un festival care dureaza zece zile si acopera o buna parte din arte (fotografie, graffiti, pictura, dans, muzica, circ, culinare, filme, literatura, samd) intr-un program zilnic de la 10 dimineata la 10 seara, in weekenduri chiar si mai tirziu. Din pacate, nu am reusit sa mergem decit la citeva evenimente din cadrul festivalului. Unul foarte obositor, dar care in acelasi timp ne-a placut foarte mult, a fost un concert cu Goran Bregovic, tinut in Dundas Square. Obositor, pentru ca au fost mii de persoane care s-au si ne-au calcat pe picioare, si pentru ca sirbii in general sint un neam inalt, asa ca mare parte din timp ne-am luptat sa vedem cite o bucatica mica din scena, printre cefele baietilor. Dar muzica a fost jos palaria si de la un concert gratis de o ora, s-a ajuns prin entuziasmul lui Bregovic la doua ore si jumatate de muzica meseriasa, mai ales ca noua chiar ne place individul.

Un alt doilea eveniment a fost Maratonul de Chitara Braziliana. Practic, o zi intreaga de la 10 dimineata pina la 6 seara, scena a fost preluata de diversi chitaristi, solisti ori trupe braziliene, fara nici cea mai mica pauza. In Canada munca este luata in serios, asa ca daca au promis maraton, asta au trebuit sa si livreze! Maratonul s-a tinut in parcul din Yorkville. Asta este un fel de Greenwich Village al Toronto-ului. Foarte burghez si artistic. Cu fite, dar si cu mult charm.

Am mai fost la niste reprezentatii ale lui Cirque du Soleil tinute la Harbourfront si in HtO Park (pentru cunoscatori, puteti cauta despre acest nou parc premiat pentru design si inovatie) si am mincat niste portii minuscule de mincare dupa retetele chef-ilor de la o serie de restaurante renumite din Toronto, intr-un eveniment de citeva zile la care au participat 1000 de restaurante ce si-au deschis tarabe pe Queensway Street, de-a lungul lacului si au servit maselor (cine a putut) aspirante la titlul de delicatesa.

Vreau sa vorbesc insa despre un panel de literatura, la care am reusit sa ajung intre doua concerte din Maratonul de Chitara Braziliana. Evenimentul s-a intitulat “Why Fiction Matters” si a fost organizat de revista The Atlantic. Moderatorul a fost Scott Stossel, editor adjunct (adica redactor-sef adjunct) la The Atlantic, scriitor la rindul sau, publicat printre altele in The Atlantic, The New Yorker si The New York Times. Invitatii au fost: C. Michael Curtis, senior editor la The Atlantic; Tim O’Brien, profesor de creative writing la Southwest Texas University, scriitor cu opt romane, care a cistigat National Magazine Award si National Book Award si a fost finalist la Pulitzer Prize; Alexi Zetner, lector la Departamentul de Engleza al Cornell University, scriitor care a avut doua mentiuni speciale la Pushcart Prize, iar povestirea sa “Touch” a fost favorita juriului (ce-o insemna chestia asta!) la O’Henry Prize; si Anne Michaels, care a cistigat numeroase premii pentru romanele si povestirile sale. Informatiile despre participanti sint luate din programul festivalului. Evenimentul s-a tinut la Isabel Bader Theatre din University of Toronto.

Sala de teatru a fost plina, iar formatul a fost exact de panel asa cum il stiu de la Conventiile Literare SF&F, adica oaspetii erau aranjati in spatele unei mese asezate pe scena, iar moderatorul incerca sa conduca o discutie interesanta, care nu numai sa informeze publicul, dar sa-l si intretina. Dupa cum v-ati dat seama, este vorba despre literary fiction, adica despre acea mare literatura scrisa de marii maestri.

Ei bine, panelul a fost putin plictisitor, iar prestatia invitatilor cu mult sub ce se intimpla la un genre panel. Revista The Atlantic este una dintre cele mai vechi si prestigioase reviste de fictiune literara din Statele Unite. Anul acesta a implinit 152 de ani de existenta. C. Michael Curtis, senior editorul revistei The Atlantic, este un editor faimos, care a descoperit si lansat numerosi scriitori de-a lungul carierei sale foarte lungi, ce a inceput in 1960 si tot continua. Un exemplu care s-a oferit este descoperirea si lansarea lui Joyce Carol Oates. Curtis este un domn foarte in virsta, care a venit cu raspunsurile la intrebarile ce probabil i s-au comunicat din timp, scrise pe niste coli de hirtie. S-a scuzat de la inceput ca memoria sa nu mai este ce a fost si de aceea a fost nevoit sa-si noteze raspunsurile, fapt de inteles. Problema a fost ca atunci cind moderatorul incerca sa schimbe cel mai mic element din intrebare pentru a o face mai interesanta, domnul Curtis raspundea tot ce-si notase, fara sa poata elabora si adapta raspunsul. A spus lucruri interesante, si am inteles ca este foarte apreciat si respectat pe scena literara americana. Nu inteleg insa de ce organizatorii il mai chinuie cu aparitii publice, cind este clar ca nu mai poate face fata.

Din pacate insa, si ceilalti trei invitati s-au mentinut intr-o forma mediocra. Pareau ca isi masoara fiecare cuvint, fiecare intonatie, fiecare pauza, de parca erau obisnuiti sa fie vinati pentru cea mai mica inflexiune gresita, ori Doamne fereste, vreo opinie care sa nu fi fost politically correct. Singurul care a mai spus din cind in cind cite un lucru mai interesant si mai elaborat, a fost Tim O’Brien. Din care motiv i-am citit ulterior eseul publicat in ultimul numar din The AtlanticLuminato Festival Special Edition, eseu la care am sa revin cit de curind.

Discutiile s-au invirtit in jurul intrebarilor: Mai conteaza fictiunea la ora actuala, intr-o lume in care se intimpla atit de multe intr-un timp atit de scurt? De ce scriem fictiune? si Care este starea fictiunii literare la momentul asta? N-am retinut 75% din ce s-a discutat pentru ca au fost in mare parte platitudini si raspunsuri atit de generale si banale ca nu merita mentionate. La un moment dat insa au fost doua lucruri spuse de moderator, care astfel a incercat sa le ridice oaspetilor mingea la fileu, probabil sesizind la rindul sau ca discutia este prea safe si fara importanta.

Primul a sunat ceva de genul: “Stiu ca ne incruntam cind ne vedem copiii citind Harry Potter, dar cred ca important este ca la virsta de opt, zece ani sa citeasca orice, numai sa le deschida apetitul pentru literatura, si le putem pune in brate Ulysses de James Joyce ceva mai tirziu. Credeti ca este bine sa-i lasam sa citeasca orice, numai sa citeasca, sau ar trebui sa le impunem lecturile de mici?” La care raspunsurile au fost atit de vagi si pe departe, incit cred ca nici ei nu au inteles ce parere au.

Dupa un timp, Scott Stossel le-a servit inca una fierbinte in contextul intrebarii generale Care credeti ca este starea fictiunii literare la ora actuala?: “Pentru o parere obiectiva asupra acestui subiect credeti ca ar trebui luati in considerare si scriitori comerciali de succes precum John Grisham sau Michael Crichton? Stiu ca ce scriu ei nu poate fi  considerat literatura, dar cum facem o evaluare corecta a situatiei?”

In primul rind am observat ca se fereau ca de ciuma sa foloseasca cuvinte precum piata de literatura, comercial, vinzari, etc. In al doilea rind, cei patru oaspeti au pasunit-o iarasi cu succes, fara cea mai mica legatura cu intrebarea, ferindu-se ca de tamiie sa atinga subiectul celor doi scriitori mentionati.

Singurul care a avut o opinie pertinenta a fost Tim O’Brien, care de altfel vorbeste de acelasi subiect si in eseul mai sus mentionat. El a zis in cadrul panel-ului ca nu-l intereseaza clasificarile si ca in general cel mai important este daca fictiunea respectiva este buna sau nu. Iar in opinia lui fictiune buna nu inseamna numai faptul ca este scrisa de un mestesugar in ale scrisului, care deci poate fi considerat literar, ci daca este scrisa de cineva care are si ceva de spus, are personaje memorabile, idei surprinzatoare si nu in ultimul rind are de spus o poveste ce nu va plictisi. Asta a fost primul lucru interesant si de bun simt spus pe tot parcursul acelui panel.

De unde ulterior curiozitatea mea sa-i citesc eseul. Acesta se intituleaza Telling Tails si are un caption care spune: “Problema cu povestile care nu au succes este foarte simpla: ele sint plictisitoare, o consecinta a esecului imaginatiei.” Porneste de la o experienta personala care i-a demonstrat cu ceva timp in urma ca imaginatia este arma esentiala a scriitorului si probabil lucrul cel mai important pentru ati atrage cititori. Din experienta sa in diverse jurii si la universitate, aproape intotdeauna povestile esueaza din cauza lipsei creativitatii. Iar in opinia sa, fictiunile care au cea mai mare longetivitate sint cele cu imaginatie.

Apoi dezvolta: “Am observat in clasele mele si in atelierele de scris, ca discutiile participantilor se invirt exclusiv in jurul aspectului verosimilitatii. Singurele lucruri care se spun in critica textului sint de genul: Nu am crezut in personajul tau. Am nevoie sa stiu mai multe despre personaj. Nu pot sa vizualizez fata personajului. Nu inteleg de ce personajul s-ar purta atit de insipid, ori violent, etc.

Acestea sint intrebari legitime. Dar pentru mine, ca cititor, o problema mai periculoasa cu povestile fara succes este de obicei mai putin complexa: sint plictisit. Si voi ramine plictisit chiar daca povestea ar fi plina de detalii menite sa stabileasca verosimilitatea. Da, probabil ca as crede povestea respectiva, dar tot nu mi-ar place. Sa produci context si descriere fizica, precum si alte detalii, este vital in fictiune, dar numai daca toate acele detalii vin in sprijinul unei povesti cu imaginatie bogata, iar nu al uneia cu o lectie buna de botanica sau geografie. (…)

In ateliere de scris tindem sa ne concentram in mare parte pe aspecte care sint mult mai usor de discutat si dezbatut, decit sa vorbim despre esecul imaginatiei. Iar pentru scriitor este mai usor sa tot adauge detalii despre istoria personajului, decit sa imagineze o serie de evenimente pline de profunzime si creativitate, in care personajul sau este implicat.”

In fine, demonstratia continua cu exemple concrete de povesti pentru copii in versiuni opuse, una care este plina de detaliu si plictisitoare, iar alta care are mult mai putin detaliu dar in care se intimpla ceva (adica exista poveste) si acel ceva este interesant. Apoi, iar exemple de povesti pe care le spui la o bere prietenilor in aceleasi doua variante. Pentru ca pina la urma spunem povesti si citim povesti de cind existam ca fiinte inteligente, iar aceasta nevoie trebuie satisfacuta in aceeasi maniera in care s-a intimplat de mii de ani: prin povesti interesante si imaginative.

In fine, O’Brien spune: “Dincolo de orice, a poveste bine imaginata este organizata in jurul unui comportament uman extraordinar si a unor evenimente neasteptate si surprinzatoare, care ne vor ajuta sa vedem stralucirea din viata ordinara si locurile comune ale existentei noastre.”

Eseul este mult mai lung si detaliat, asa ca cei curiosi il pot gasi in The Atlantic Fiction 2009 — Luminato Festival Special Edition.

Poate ca si Tim O’Brien gindeste ca literatura comerciala nu este literara, ori poate ca nu gindeste asa. Cert este ca, public a refuzat sa discute literatura din punctul de vedere al clasificarilor ei de dogma, pe motiv ca aceste clasificari si discutii i se pare neimportante. Mult mai important i se pare ca o fictiune sa spuna o poveste buna si creativa, in care personajele implicate sa fie vii si interesante, pentru ca astea i se par singurele criterii care fac o poveste sa reziste testului timpului. Stilul literar si cercetarea detaliilor pentru verosimilitate, desi importante, nu sint suficiente. Pentru aceasta parere exprimata in public si in contra fitelor celorlalti membri ai panelului, il respect si il admir pe Tim O’Brien si ma gindesc ca exista si scriitori literari care sa ignore “razboiul rece” al literaturii.

12 Comments

  1. Chiar astazi am pus pe blogul meu poze de la Goran Bregovic! O sa urmeze in citeva zile si poze de la Cirque du Soleil. Iar in ce priveste panelul literar, cred ca eu am iesit mult mai cistigat cu Neil Gaiman…

  2. Mai, nu as vrea sa rasucesc un cutit in rana, dar Cu Neil Gaiman si panelul literar cred ca inca sint eu cel care a iesit in cistig. Am fost si la panelul literar si i-am cunoscut pe “maestrii”, iar in august o sa am patru zile cu Neil Gaiman, nu numai o ora intr-o multime…🙂

  3. Las’ c-o sa ma-tilnesc si eu cu Neil Gaiman cindva, doar noi doi, ca niste porumbei incurabili si cu romantismul cit cepele…🙂 Sa vedem atunci cine iese in cistig!

  4. Off topic:Primit “Ages of wonder” de la Jen{vesnica recunostinta} Stop Citit”Angels and Mots” Stop Placut OK super Stop Astept vizita Costi autograf Stop Consumat bere cantitati apreciabile la intilnire Stop

  5. Primit mesaj Bebe Stop Bucurie mare si placere ca ai reusit s-o citesti si ca ti-a placut Stop Cu prima vizita in Ro iesit la una/doua/etc beri pentru autograf Stop Promit Stop

  6. ROGER ROGER !

  7. Hei!!..stati asa ca ma autoinvit si eu :D… nu scapati asa usor😀

  8. Si mai frumos. Iesim la bere in trei. De trei ori cite trei beri la fiecare din cei trei.

  9. Ehehei pe mine m-ati uitat! Fac pe dracu in patru si vin si eu! Si eu vreau autograf!

  10. Cum sa te uitam? In patru suna si mai bine. Sapte ar fi o cifra frumoasa, dar va fi foarte bine si in patru.

  11. Costi imi cer scuze dar pun si eu o intrebare-Daca ar publica Horia povestirea ta Angels and Mots ar fi vreo problema?adica sa apara intr-o antologie?ca si asa vrea sa mai publice una! Jur ca ii voi face reclama pina la infinit daca apare!

  12. @voicunike: N-o pot publica pentru un an de zile in alta parte. La anu’ cred ca nu o sa mai fie nici o problema. Oricum, multumesc frumos pentru promisiunea de reclama.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s