Radacini

Era o toamna calda si insorita cind am ajuns la primul meu cenaclu literar. Septembrie 1983, intr-o duminica. Cenaclul Solaris, la Casa de Cultura Preoteasa, in spatele Operei din Bucuresti.

In acelasi an am scris primele povestiri (in realitate niste schite) originale. Altfel spus, texte post-“Razboiul Stelelor” si post-“Seniorii Razboiului”. Tot atunci s-au intimplat mai multe lucruri care mi-au accelerat evolutia.

In primul rind, l-am cunoscut pe Alin Galatescu, cu care am fost coleg de clasa dintr-a IX-a pina intr-a X-a, apoi coleg de liceu pentru urmatorii doi ani. Alin mi-a deschis apetitul pentru scriitori romani, in biblioteca sa descoperind pentru prima data colectia cu triunghi (Fantastic Club) a editurii Albatros. Inainte sa-l intilnesc pe el, il citisem numai pe Vladimir Colin. In 1983 insa, i-am descoperit pe Adrian Rogoz, Camil Baciu, Gheorghe Sasarman, Romulus Barbulescu si George Anania. In 1984 lista s-a lungit considerabil.

Impreuna cu Alin am inceput sa descoperim biblioteci de cartier din diverse parti ale Bucurestiului, unele cu raftul de SF&F plin, altele saracacioase. Cert este ca urmatorii ani am devorat aproape tot ce fusese publicat in gen, in Romania.

In al doilea rind, diriginta noastra si in acelasi timp profesoara noastra de limba germana era doamna Nadia Dorian, sotia scriitorului Dorel Dorian. D-na Dorian a fost cea care ne-a recomandat sa mergem la cenaclul Solaris, singurul cenaclu din Bucuresti la vremea aceea care permitea unor incepatori sa-si citeasca operele pentru a fi criticate si astfel, sa poata invata ceva. Bineinteles, sfatul a urmat dupa ce a ne-a citit citeva texte si si-a dat seama ca promiteam, dar aveam nevoie de “scoala”.

In al treilea rind, am inceput sa frecventez Solaris-ul, lucru care mi-a schimbat viata.

Casa de Cultura Preoteasa era o cladire multifunctionala, in care se desfasurau multe activitati, de la cenaclu literar, club de GO si clasa de programare de jocuri, la cinemateca, concerte si uneori discoteca. Initial, Solaris-ul se tinea intr-o incapere la etajul doi, vis-à-vis de clubul de GO. Unii membrii ai cenaclului plecau de la Solaris si intrau direct la GO, altii la filmele de cinemateca ce rulau in fiecare duminica dupa-masa.

In mod obisnuit participau intre 20 si 30 de scriitori in fiecare duminica. Dupa atitia ani si tinind cont ca eram si la o virsta frageda atunci, ii mai tin minte doar pe Mihail Gramescu, Cristian Tudor Popescu, Stefan Ghidoveanu, Mihai-Dan Pavelescu, Cristian Lazarescu, Constandina Paligora, Danut Ungureanu, Alexandru Ungureanu, Marina Nicolaev, Sorin Stefanescu, Cristian Teodorescu (desi s-ar putea sa-l stiu de la ProspectArt, nu de la Solaris, dar nu mai sint sigur), din cind in cind ne vizita si Alexandru Mironov, precum si un domn de la televiziune, foarte activ la vremea aceea, al carui nume imi scapa acum, prieten cu Mironov, care citea in mod consecvent revistele “Asimov’s” si “F&SF” la biblioteca americana, apoi venea si ne povestea pe scurt ce mai era nou peste ocean. Plus o multime de pustani si tineri, ce incercau sa patrunda cumva pe piata inchisa a literaturii SF&F din Romania.

Spun “inchisa”, pentru ca in anii ‘80 nu existau decit doua sanse sa publici povestiri la nivel profesionist (conform standardelor din Romania), iar acestea se numeau Almanahul Anticipatia si revista Magazin. Mai existau citeva fanzine cu aparitie intimplatoare, unde ai fi putut sa-ti plasezi vreun text daca era bine scris si-l cunosteai personal pe editor, ceea ce era destul de dificil fara Internet.

Am citit pentru prima oara in public o schita de trei sau patru pagini scrise de mina. Textul mi-a fost publicat mai mult de un deceniu mai tirziu, intr-o forma foarte diferita, in revista Magazin. Nu mai tin minte care era ideea initiala, dar stiu ca personajul principal era transformat intr-un final in “valoarea absoluta a unui numar”, adica modulul unui numar (sa nu ma intrebati ce numar!). Care era scopul ori mijlocul transformarii, chiar nu mai stiu. Cert este ca Mihail Gramescu a declarat ca sint un mic geniu, ca ideea este absolut bestiala, in timp ce CTP, aflat intr-o permanenta opozitie cu Gramescu la vremea aceea, a spus ca da, pare o schita geniala, dau impresia sa fiu un mic geniu, dar “uitati-va la el, e doar un copil de 14 ani! De unde sa aibe el asemenea idei? Sint sigur ca e doar o coincidenta.” Dupa care a urmat o discutie foarte intensa intre membrii maturi ai cenaclului, despre posibilitatea ca eu chiar sa fi stiut ce-am scris. Fireste, am tacut milc si n-am confirmat ori infirmat nimic.

Citeva saptamini mai tirziu le-am citit o a doua schita, care nu a fost publicata niciodata. Ceva cu o revolta a umbrelor oamenilor, ori independenta umbrelor… De data asta, CTP s-a declara fascinat de schita si a spus ca incepe sa creada in mine, la care Gramescu i-a reamintit ce sustinuse ultima oara cind am citit si ca poate avea dreptate — in fond eram doar un copil!

Mi-am dat seama ca nu o sa am niciodata o victorie completa cu amindoi in aceeasi incapere la timpul criticii!

In aceeasi perioada l-am descoperit pe Gramescu cu volumul “Aporisticon”, apoi i-am ascultat citeva texte ce i-au aparut dupa 1990 in diverse antologii si volume proprii. Pentru prima oara m-am simtit cu adevarat fanul cuiva. L-am descoperit pe CTP, care reusea de fiecare data sa ne uimeasca cu o analiza literara fantastica si o cultura impresionanta.

In fine, cred ca este destul de clar ca m-am implicat mult in aceasta activitate de cenaclu, viata in fandom devenindu-mi foarte importanta. Mai mult, toate aceste controverse pe care le nasteam, erau incurajari pentru mine. Toamna lui 1983 a fost momentul in care mi-am dat seama ca asta este ceea ce vreau sa fac pentru restul vietii.

In 1984, CTP mi-a propus cele doua schite pentru publicare in almanahul Anticipatia. Decizia redactorului sef a fost ca inca nu e momentul, fiind altii care asteapta de mai mult timp sa patrunda in paginile publicatiei. Publicarea profesionista, premiile nationale si cele de incurajare de la Eurocon se ofereau in principiu pe baza unei liste de nume meritorii. Acestia urmau sa fie rasplatiti pentru talentul lor la un moment dat, fiecaruia cind ii venea rindul. Aveam doar 15 ani la vremea aia, puteam sa mai astept.

In 1985 s-a pus problema alegerii acelor membri din Solaris care sa reprezinte cenaclul la RomCon, in acel an fiind organizat la Iasi. M-am oferit si eu, dar bineinteles ca lista finala nu-mi continea numele. Vesnicul motiv: “e doar un copil, cine are grija de el?” CTP s-a ridicat atunci si mi-a sustinut cauza, iar in final s-a oferit sa aiba grija de mine, pe drum cel putin.

RomCon-ul de la Iasi din 1985 a fost prima mea conventie, dintr-o lunga serie de conventii si evenimente in urmatorii 24 de ani.

Tot in 1985 am ajuns pentru prima oara la cenaclul Martienii, din cadrul Uniunii Scriitorilor, invitat alaturi de citiva dintre colegii de la Solaris. Asa i-am cunoscut pe viu pe o buna parte dintre scriitorii generatiilor anterioare, scriitori pe care ajunsesem sa-i citesc si sa-i indragesc. La acea sedinta au citit CTP si Dorel Dorian.

In 1986, citiva dintre membrii Solaris-ului si-au pus problema infiintarii unui cenaclu exclusivist (adica nu in sistemul deschis, gen Solaris, unde putea sa vina oricine si sa citeasca oricine), la care nu puteau fi citite decit texte aprobate in avans de catre o comisie, comisie care ulterior s-a redus la un singur om dispus sa citeasca toate propunerile, si anume Faur Agachi. Un cenaclu in care sa putem citi/asculta si texte ce nu ar fi fost admise in acea perioada la o sedinta publica, stil Solaris. Un cenaclu unde sa putem discuta si aspecte sensibile, gen sex, violenta, sisteme politice, distopii, etc.

Acest cenaclu s-a numit ProspectArt si initial a fost gazduit la Casa de Cultura a sectorului 4, timp de citeva saptamini. Ori, poate chiar citeva luni. Printre membrii fondatori au fost CTP, Stefan Ghidoveanu, Cristian Lazarescu, Cristian Tamas, Faur Agachi, MDP, Danut Ungureanu, Sorin Stefanescu, Alin Galatescu si Costi Gurgu. Probabil ca am uitat de alti doi sau trei, dar stiu ca am fost foarte putini la inceput. Pentru mine era extraordinar de interesant, cu MDP aducind fragmente traduse din Dune, Tamas prezentindu-l pe Philip K. Dick, CTP punindu-si la bataie volumele lui Borges pentru toti cei interesati.

Apoi cineva a venit cu ideea Observatorului Astronomic, unde se pare ca existase un cenaclu SF cu ani in urma si unul dintre fostii membrii ai acestuia, auzind de noi, s-a oferit sa medieze pentru obtinerea spatiului, daca ii permiteam lui si altor citorva scriitori sa se lipeasca de cenaclul nostru. Am facut o vizita sa vedem daca ne convenea locatia si noii oameni. Asa i-am cunoscut pe Marian Truta, Mihnea Columbeanu si Valentin Dragu, printre altii. Dragu ne-a citit o povestire, pe care i-am laudat-o cu totii, ca sa ne dezvaluie ulterior ca a fost doar un experiment. Povestirea era de fapt o traducere a unui text al lui Asimov, iar el vroia sa demonstreze ca daca nu stii cine e autorul, poti face praf in comentarii de cenaclu operele oricarui mare maestru. Demonstratia sa a dovedit contrariul, pe noi ne-a lasat putin cam derutati, dar cum locatia era mult mai buna decit cea pe care o aveam atunci, am acceptat sa ne unim cu ei si am continuat istoria ProspectArt-ului la Observator.

De-a lungul timpului numarul membrilor s-a marit, cum de asemenea au fost si vizite ocazionale din partea Constandinei Paligora, a lui Alexandru Mironov, Mihail Gramescu, etc.

Au urmat citiva ani magici. Cu ani buni inainte ca piata sa se deschida si publicul sa aiba acces la multe opere importante, am ascultat o parte din Dune, am auzit de Brussolo si i-am citit “Febra” in traducerea lui Sorin Stefanescu, l-am descoperit pe Lovecraft in traducerea lui Mircea Serbanescu, am citit scriitori de genul Harlan Ellison, Norman Spinrad, Ursula K. LeGuin, etc. Am facut cunostiinta cu un alt gen de povestiri SF decit se citeau la Solaris, ori la conventii, texte care nu ar fi fost niciodata admise in publicatii, in timpul comunismului, ba poate ar fi creat probleme si de alta natura autorilor. Memorabile pentru mine au fost povestirile lui Truta, Columbeanu, Ungureanu, precum si singura povestire scrisa de Tamas, pe care mi-o amintesc s-o fi ascultat vreodata, ceva in stil Dick. Delicioase erau criticile oferite de “cei trei ciini” dupa cum ii numeam noi, CTP, Ghidoveanu si Tamas. Toti trei erau critici nemilosi, bine documentati si cu un excelent simt literar. Dintre toti trei insa Tamas era cel mai temut, celebru pentru sarcasmul si duritatea observatiilor.

Nu pot sa-mi imaginez o scoala de scris mai buna decit ProspectArt-ul anilor ‘80.

In 1990 am incercat sa aduc un investitor belgian, pentru a finanta o prezumtiva revista a cenaclului. N-a iesit nimic. Membrii vechi au renuntat rind pe rind la cenaclu, coplesiti de noua realitate si promisiunile ei. In iarna lui 1990 am renuntat la rindul meu.

Abia in 1993 m-am regasit cu MDP, cind am trimis prima povestire la Anticipatia si cu Gramescu, cind am inceput colaborarea cu JSF. JSF, unde i-am cunoscut pe fratii Banuta si pe Iza, Liviu Radu, HNU, Catalin Tenita si Remus Cernea, grupul de la Ploiesti, Haulica, precum si pe multi, multi altii. In 1993 a inceput a doua perioada a vietii mele in lumea SF.

12 Comments

  1. Fascinant! Pe vremurile alea eu invatam sa citesc… Multumesc pentru amintirile impartasite, sper sa le continuati. Pentru dvs sunt radacini, pentru mine sunt legende.

    • Dumitru, multumesc mult pentru cuvintele frumoase.

  2. Minunat. Cateva observatii – Pe Agachi il cheama Faure, l-ai uitat pe Cristian Lazarescu, la Observator veneau si fratii Banuta.

    Multumesc pentru amintiri.

    • @Sorin—multumesc.
      Tin minte ca toata lumea ii spunea Faur. Dar probabil, copil fiind, n-am dat atentie, lumea-i spunea Faure si mie mi s-a parut mai usor sa pronunt Faur.

      Pe Lazarescu l-am pomenit si la Solaris si la ProspectArt (unde, de altfel, l-am mentionat la membrii fondatori).

      Iar pe fratii Banuta nu i-am prins la ProspectArt. Am stat acolo pina la sfirsitul lui 1990, poate pina in 1991, nu mai tin minte exact si pe ei nu i-am vazut la sedinte. Pe ei i-am cunoscut la JSF si cred ca si ei ma stiu tot de acolo.

  3. L-am uitat pe Catalin Ionescu, pe care mi-l amintesc chiar citind. Dupa cum am spus, probabil ca i-am uitat pe multi, intr-o parte sau in cealalta. Este firesc, intr-un fel.

  4. Costi, putem sa folosim acest articol fie printr-un link, fie prin directa postare pe site-ul nostru? Multumim.

    • Da, Sorin, cum va convine, link sau postare.

  5. mi-a placut mult.astept episodul 2🙂

    • Ma bucur, jeje. Nu m-am gindit la un episod 2. Da, poate ca ar merge si o continuare…

  6. Sigur merge o continuare! Nici nu concep sa nu scrii si restul!

  7. cum era dom’le CTP in tinerete ?mi-e greu sa mi-l imaginez altfel decat asa cum e acum la TV🙂

    • Nu mai stiu cum este acum la TV. Dar nu era foarte diferit de acum citiva ani. Doar ceva mai vesel, cu mai mult umor si mult mai optimist. Si bineinteles, toata pasiunea i se concentra pe literatura.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s