Sarbatorile cu bila II

Cam alea au fost zilele frumoase. Pe restul le-am petrecut prin muzee. Am incercat Museum of Modern Art, sau pe scurt MoMA, unde era o expozitie temporara Tim Burton, dar nu am reusit sa intram la ea.

Pentru Tim Burton trebuia sa ne facem rezervarea si plata cu cel putin o zi in avans. Asa ca, in ziua aceea am mers la Natural History Museum, unde aveau nu mai putin de sase expozitii temporare. Natural History, Met si Cloisters au un sistem elegant de plata a biletelor. Acestea nu sint gratis ca in Londra, dar ei doar iti sugereaza un pret, iar tu poti plati cit vrei. De genul, ei sugereaza $20 de persoana, iar tu poti plati $1 de persoana, daca atita ai in buzunar. In privinta expozitiilor temporare insa, se schimba lucrurile. La Natural History Museum, acestea se platesc separat de biletul de intrare in muzeu si pot fi intre $20 si $60 biletul, in functie de expozitie.

Am ales The Silk Road (Drumul matasii), o expozitie care promitea ca este ca un spectacol interactiv si costa numai $30 de caciula. Cea mai ieftina expozitie a sezonului era ceva cu insecte, la $20. Cea mai scumpa era una cu mamifere ciudate din trecut si prezent, la $50. Drumul matasii a fost frumos facuta, interesanta, dar nu de $30. Partea mai nasoala a fost cind am incercat sa mai vizitam muzeul in rest si acesta, precum orasul care-l gazduieste, era plin pina la refuz de vizitatori, marea majoritate familii cu copii mici, in carucioare, sau tiriti de mina prin salile cu dinozauri. Dupa numai o ora de nervi (nu este bine sa incerci sa depasesti o mama cu carucior, ca imediat ti-o iei peste picior, ca din intimplare…), am renuntat si am iesit dezamagiti din muzeu. Sfatul meu este daca ajungeti la New York si vreti sa vizitati Natural History Museum, sa o faceti in alt sezon decit in timpul sarbatorilor de iarna si oricum nu in weekend, cind toti parintii au liber.

In aceeasi seara am incercat sa facem rezervare la Tim Burton pentru a doua zi. Fara succes. Am reusit doar cu doua zile in avans. Asa ca urmatoarea zi ne-am hotarit sa fie Guggenheim. Mare greseala. A fost exact ziua cu -180C, temperatura care cobora pina la -240C din cauza vintului. Coada la bilete era pe opt rinduri in holul muzeului si apoi iesea si inconjura cladirea. Am asteptat doua ore in frig si inca o ora si jumatate in hol, ca sa putem cumpara bilete. Inghetati si demoralizati de masa de oameni care se revarsa constant inauntru (iar Guggenheim este o cladire mica in comparatie cu celelalte muzee), am inceput vizita. Dezamagitor. Cladirea se inalta pe nu mai putin de 5 etaje in spirala (forma care o face celebra si arata intr-adevar deosebit). Problema a fost ca in perioada sarbatorilor de iarna, stiind probabil ce omor de oameni o sa ii ia cu asalt, nu si-au mai facut probleme de organizare. Intreg muzeul avea numai o singura expozitie temporara si anume opera lui Vasily Kandinsky si absolut nimic permanent. Iar mie imi place Kandinsky, dar cu numai zece tablouri pe etaj si alea agatate pe pereti otova, fara nici un aranjament special, mie mi s-a parut putin cam subtirel. In primul rind, am venit cu niste asteptari, ca totusi vorbim de Guggenheim. Apoi, am stat doua ore la -250C si inca o ora si jumatate inauntru, la coada, ca sa cumparam niste bilete care ne-au costat $20 de persoana. Toate astea ca sa vedem o expozitie mica, de maximum 50 de tablouri. Singurele lucruri care mi-au mai alinat dezamagirea, au fost doua salisoare anexa, unde erau strinse lucrari de citeva ori mai multe decit in tot muzeul. In prima erau cam 40 de lucrari din timpul lui Kandinsky, dar facute de “colegi” de generatie, pe alocuri foarte interesante. Iar in a doua erau cam 60 de schite si lucrari in creion ale lui Kandinsky. Fara aceste doua anexe, expozitia nu era demna de numele de “muzeu”. Chiar si asa…

Guggenheim

Guggenheim

In fine, urmatoarea zi am ajuns la MoMA. O alta coada de o ora si jumatate numai ca sa ne validam biletele cumparate pe Internet, apoi inca o ora si jumatate la coada la haine, ca la inghesuiala care era si acolo, nu ne permiteau sa intram cu hainele groase si gentile pe umar. Asa ca am pierdut trei ore numai la cozi (si pot spune ca nici nu am ajuns la prima ora acolo). In muzeu n-am avut mai mult de cinci ore. Ei bine, expozitia Tim Burton era pe trei etaje si ne-a luat trei ore. Absolut superba. N-am cuvinte sa o descriu, dar daca ajunge in turneul ei in jurul lumii si in Romania, merita cu prisosinta. De la machete si decoruri din filmele lui, la colectii de fotografii artistice facute de el, la afise de film, la sutele de schite pe care le-a facut pentru fiecare film in parte, atunci cind a creat personajele si apoi le-a dezvoltat in ce am vazut noi in filme (ca intotdeauna, 70% din perioada de documentare si dezvoltare ramine in afara filmului, asa ca ce veti vedea in aceasta expozitie este in mare parte inedit) si in fine, un tunel lung in care intri prin gura larg deschisa a lui Beetlejuice si unde ai citeva zeci de televizoare care ruleaza incontinuu un serial de animatie realizat de Burton, cu primul sau personaj celebru, Stainboy. Fiecare televizor arata cite un episod separat, asa ca lumea statea la coada si inainta de-a lungul tunelului pe masura ce episoadele se terminau si erau reluate. Un umor bestial si sadic. In fine, super-recomandat.

MoMA — Tim Burton, la intrare

MoMA — Tim Burton, intrarea in gitul lui Beetlejuice

MoMA — Tim Burton

MoMA — Tim Burton

Dupa Burton, am mai vazut o expozitie temporara – Bauhaus. Fiind amindoi designeri, era firesc sa mergem la asta si nu la altele. Si am mai vazut inca aproape jumatate dintr-un etaj, apoi s-a inchis muzeul. Ca si Met-ul, este un muzeu unde trebuie sa mai ajungem si sa vedem si restul. Este musai. Ce am reusit sa vizitam ne-a convins pe deplin.

MoMA — Bauhaus

In fine, am ajuns si la ajunul Anului Nou. Evenimente interesante se intimpla in mai multe locuri din New York, dar ceea ce este aratat in toata lumea este celebrarea din Times Square. Bun, stiam deja ca nu am fi avut nici o sansa sa fim exact in piata, in fata scenei si a bilei. Oamenii vin si isi ocupa locuri acolo de la sapte dimineata. Dar citisem ca exista doua bulevarde de unde se poate vedea o buna parte din Times Square si bila, chiar si de la distanta – 7th Avenue si Broadway. Am ales 7th Avenue pentru ca ne-a fost mai usor sa ajungem acolo de la metrou. Ni s-a spus ca pe parcursul zilei se umplu amindoua din Times Square spre Central Park si, ca in functie de ora la care ajungem, vom sta la o anumita distanta de piata.

Once Upon a Tart (placintarie in SoHo)

Lalo Cafe — bistro francez-morocan (unde s-a turnat o scena din "You've Got Mail")

Am luat cina pe 7th Avenue, intr-un bistrou, si pe la opt seara am iesit pe strada. Deja multimea ocupase cele doua bulevarde pe primii trei-patru kilometri de la piata. Politia organiza bulevardele cu o eficacitate ce denota un exercitiu indelung practicat. In primul rind, pusesera garduri de-a lungul celor doua bulevarde, din Times Square pina in Central Park. In felul asta organizasera cele doua benzi de circulatie de la mijloc pentru multime si cele doua din exterior, pentru ca masinile de politie si salvare sa se poata deplasa liber de-a lungul bulevardului. Pietonii se puteau deplasa numai pe trotuar. Imediat ce se umplea bulevardul intre doua intersectii, veneau cu garduri noi si inchideau intersectia in cauza, creind tarcuri pentru cei citiva mii de oameni deja aflati intre cele doua intersectii. Am intrat intr-un astfel de tarc, la trei-patru kilometri de Times Square, desi era doar opt seara. Politia ne-a controlat in genti si buzunare sa nu avem arme si bautura, apoi ne-a lasat sa intram. Plouase toata seara, iar acum ploaia se transformase in lapovita. Am stat in multime vreo 40 de minute si incepusem deja sa simt apa patrunzind prin haina si caciula. In dreapta noastra era un cuplu de americani la vreo 50 de ani, stilul de sudisti, cu palarii de cowboy si haine de piele intoarsa cu franjuri lungi. L-am intrebat pe tip ce asteapta de fapt toata lumea asta, numai pe 7th Avenue erau probabil deja citeva sute de mii. Ce asteapta acolo, in ploaie, ca oricum nimeni nu o sa vada sau o sa auda ce se intimpla in Times Square. Mi-a aratat pe unul din acoperisurile blocurilor din piata o chestie rotunda si luminata intens. “Aia-i bila”, mi-a soptit putin evlavios. Pentru noi nu arata mai mare ca o moneda de 25 de bani. “Asta-i tot?” am intrebat uimit. “In rest nu o sa se intimple nimic pentru noi cei care nu sintem in piata?” Mi-a raspuns cu o mindrie jignita: “Dropping the ball it’s a great American tradition!” (“Caderea mingiei este o mare traditie Americana!”). Bun, ce mai poti spune.

7th Avenue, la 30 de minute de ora 12

Bila americana

Dupa o ora de stat in picioare, impins in toate partile de pustani fara odihna si murat de lapovita, n-am mai suportat, asa ca am sarit gardul ca sa nu mai trecem prin postul de politie si am iesit din tarc. Ne-am adapostit linga o cladire ca sa ne facem planul de actiune. Politia inchisese cu bariere si strazile laterale si propriu-zis, odata iesit din tarcuri, baietii te impingeau catre capatul cozii, adica cit mai aproape de Central Park, la kilometri si kilometri de bila cu figuri. Am reusit sa gasim singurul motiv care inmuia politistii si-ti dadeau drumul pe trotuare si din intersectie in intersectie: “fac pipi, domnu’ politist! Nu ma mai pot tine!”. Si uite asa, cind eu, cind Vali, ne-am plins de vezica si am avansat de-a lungul lui 7th Avenue cale de vreo 5-6 intersectii spre sud, spre Times Square. Dupa o ora, pe la ora 10 seara, ne-am oprit la o cafenea de cartier, unde am stat, am baut o cafea si ne-am incalzit. Ne-am intors in strada la ora 23:15, am ochit tarcul de linga noi, la o distanta mai mica de trei kilometri de Times Square, ne-am supus iar perchezitiei politiste si am intrat.

Ei bine, bila a cazut spre stinga bulevardului, asa ca am vazut mindria nationala in cadere pentru doar doua secunde si la fel de mica. Apoi au inceput sa curga confeti in Times Square si sa sara artificiile deasupra lui Central Park. Lumea se intorcea ca la un meci de tenis dintr-o parte in alta, ca sa faca poze. Ne-am pupat si ne-am felicitat, am stat cit au durat artificiile, adica vreo 20 de minute, apoi ne-am gindit sa ne gasim o alta cafenea deschisa, unde sa pierdem inca o ora, poate doua, pina se elibereaza strazile si putem intra la metrou. Trebuia sa luam metroul pina la Port Authority si de acolo autobuzul spre New Jersey. Nu de alta, dar erau citeva milioane de oameni pe cele doua bulevarde si in zonele inconjuratoare Times Square-ului si majoritatea cautau probabil cel mai apropiat metrou. Iar amintirea noastra de la primul revelion in Piata Primariei din Toronto (Nathan Phillip Square) este cumva cosmareasca, cu doar o suta de mii de oameni (nu milioane!) inghesuindu-se spre metrou si sufocindu-se pe scarile inguste si pe platformele de tren. Atunci ne-a luat doua ore ca sa putem lua metroul.

Focuri de artificii deasupra lui Central Park, ora 12:17

La 12:30, unele bariere sint ridicate si lumea incepe sa plece

Spre uimirea noastra, in mai putin de o ora de la miezul noptii strazile erau aproape golite, zecile de mii de politisti lucrind cu o exactitate de robot sa te ghideze spre metroul de care aveai nevoie si manevrind barierele care inchideau anumite strazi cu precizie, pentru a nu ingadui lumii sa zaboveasca in zonele de inghesuiala, ori pina la urma, in centrul orasului. Cu toate milioanele de oameni, nu am vazut nici un singur betiv, nici o urma de batai, vitrine sparte, ori altele asemanatoare. Totul s-a desfasura linistit si pasnic, politia foarte politicoasa si serviabila, oamenii foarte ascultatori si disciplinati.

Politia calare, asteptind pe una dintre strazile laterale

In drumul nostru spre Port Authority (pina la urma am mers pe jos, pentru ca era la numai jumatate de ora de plimbare) am vazut intreaga zona a celebrarii dupa consumarea faptului. Ziceai ca esti intr-o zona de razboi, dupa ce au aruncat cu bombe.

Times Square, 12:55

Times Square, 12:59

Times Square, 1:01

Times Square, 1:03

Times Square, 1:07

Oricum, este o experienta pe care, daca ai posibilitatea, este frumos sa o incerci o data. Sa zici ca ai facut-o si pe asta. Dar noi nu cred ca mai calcam a doua oara in New York, de sarbatori. A fost interesant, dar ne-a ajuns.

La Multi Ani!

Din seria pinguinului mare si negru, inceputa vara trecuta la Beaches

1 Comment

  1. 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s