JOSNICIA SF-ULUI ROMANESC

Un lucru care se intimpla in mod repetat in science fictionul romanesc este lipsa de decenta si de etica profesionala a unor participanti la viata fandomiala, precum si tendinta putinelor si rarelor noastre publicatii de profil de a se transforma in publicatii de scandal. Probabil impresia este ca in presa occidentala, publicatiile de scandal reprezinta culmea succesului publicistic si asigura o afluenta de cititori intr-un asemenea numar, incit sa echivaleze cu succesul.

Realitatea este alta. In presa occidentala, publicatiile de scandal nu reprezinta mai mult de 10%, restul revistelor si ziarelor tiparite sau electronice marjind pe decenta si etica profesionala, atit subiectele abordate cit si tratarea lor fiind serioasa si documentata. Asta nu inseamna ca in 90% din presa nu exista articole de senzatie sau cu substrat de scandal politic, cultural, etc. Insa in special aceste articole sint bine documentate si tinute sub control, pentru a nu exista nici un motiv ca publicatia respectiva sa poata fi acuzata de neprofesionalism, de faptul ca nu este politically correct, sau ca ar fi defaimatoare.

Publicatiile care rezista de decenii si care si-au construit o masa de cititori seminificativa, deci s-au dovedit un succes comercial, sint exact acelea care se pot mindri cu integritatea, impartialitatea si respectabilitatea lor.

Revenind insa, repet prima realitate si anume ca presa de scandal reprezinta o felie foarte mica din paleta totala a publicatiilor unei tari.

A doua realitate este ca cititorii presei de scandal nu se suprapun decit in mica masura cu cititorii de literatura in general si cu cititorii literaturilor de gen in special, asa cum cei care urmaresc Jerry Springer Show nu sint aceiasi cu cei care merg la teatre si concerte de muzica clasica sau de Jazz.

Ceea ce conduce la o a treia realitate: in Occident nu exista reviste de science fiction cu specific de scandal (si de altfel banuiesc ca nicaieri in lume, cu exceptia noastra). Nici o publicatie SF nu doreste sa se bucure de o glorie efemera (citeva zile dupa provocarea unui scandal) cu pretul pierderii increderii pe care a cistigat-o de-a lungul anilor de la cititori.

De aceea am spus si cu alte ocazii ca nici o revista SF din America de Nord, de pilda, nu ar accepta spre publicare un articol critic sau de recenzie defaimator, care sa emita judecati extremiste cum ca toti scriitorii dintre anii x si y sint buni de aruncat la gunoi si care critic literar sa recurga apoi la calificari insultatoare. Asemenea extreme de prost gust nu fac decit sa compromita integritatea profesionala a respectivului critic si a publicatiei care i-a acceptat articolul.

Observ insa ca aceasta tendinta, de a recurge la scandal si extremism, se tot repeta si nu-mi pot explica cum respectivii editori nu isi dau seama de raul pe care-l fac literaturii romanesti de science fiction.

Ma refer la ultimul numar din revista electronica Nautilus, in care Liviu Radu a publicat o recenzie la cartea Povestiri Fantastice, semnata de Michael Haulica. Toate bune si frumoase, pina cind revista a admis spre publicare — fara cea mai mica moderare —un comentariu injurios al lui Victor Martin. Din acel moment lucrurile au luat-o abrupt in jos, si asa cum a observat si Danut Ungureanu, moderatorul nu a schitat nici cel mai mic gest sa intrerupa transformarea discutiei intr-un scandal abject, singura sa grija fiind sa nu apara in nici unul dintre comentarii cele patru cuvinte cheie ale injuraturilor romanesti. Altfel, orice afirmatie defaimatoare, orice insulta este permisa. O metoda ieftina pentru a atrage cititori si care va avea repercursiuni pe termen lung asupra credibilitatii revistei.

Lui Victor Martin i s-a permis sa publice comentariul: Domnu’ Radu! Daca ar vorbi cineva despre mine in felul asta, m-as duce sa vomit. Asta e ‘pupincurism pe fata’, indiferent de calitatea textelor.

Cineva, mai tirziu, spunea ca de ce se supara lumea ca Victor Martin le spune cinstit si pe fata? Ca cineva trebuie sa spuna lucrurilor pe nume.

Este o diferenta intre a spune lucrurilor pe nume intr-un mod civilizat si de a insulta sub umbrela acestor vorbe atit de batute: ce, te supara adevarul?. DACA domnul Victor Martin ar fi fost un scriitor (pentru ca ma indoiesc din ce in ce mai mult de acest lucru), atunci etica profesionala l-ar fi oprit. Abordarea dinsului ar fi trebuit sa fie cel mult de genul: Domnule Radu, recenzia dumneavoastra mi s-a parut revoltatoare. Ceea ce ati facut dumneavoastra in acest articol este condamnabil din urmatoarele motive:… Iar aici ar fi trebuit sa urmeze o explicitare profesionista a acestei opinii, pentru ca o simpla exprimare a unei opinii, de genul: “textul z nu-mi place”, nu este de ajuns atunci cind te consideri un profesionist care “vrea sa curete gradina SF-ului romanesc”.

Domnul Marian Truta/Kvala ar fi trebuit sa-i opreasca mesajul inainte de a fi publicat si sa-i ceara domnului Martin sa si-l rescrie cu decenta. Poti critica articolul unui recenzent fara sa fie necesar sa-l insulti si sa transformi toata discutia intr-o problema personala. O asemenea atitudine din partea domnului Truta/Kvala ar fi dat dovada ca Nautilus este o revista serioasa si cu respect pentru scriitori, dar in primul rind pentru cititorii sai.

Din pacate, Domnul Truta/Kvala nu numai ca nu a oprit acest comentariu in forma in care a fost publicat, dar a permis si altora asemanatoare sa fie publicate in continuare. Nu o sa reproduc aici intreaga discutie cu toata lista de insulte. Am sa dau numai citeva exemple:

O persoana cu pseudonimul Angel spune: Unele texte din cele vechi ale domnului Haulica chiar sunt texte literare oneste. Un lucru e clar: dumnealui a renuntat demult sa mai scrie literatura.

Dincolo de faptul ca nu-mi dau seama cum ar fi literatura ne-onesta, mesajul este clar aici — atunci cind ii spui unui scriitor ca nu mai scrie literatura, inseamna ca la ora actuala scrie maculatura. Este una dintre cele mai eficace modalitati de a jigni un scriitor. Se practica metoda oriunde in lume, dar numai pe bloguri personale. Nu exista revista profesionista in toata lumea asta care sa fi permis publicarea unui asemenea mesaj. Cu atit mai mult cu cit este iarasi, DOAR o afirmatie, facuta de un anonim, care nu este urmata de nici un argument. Oricine poate veni cu emiterea unor judecati de valoare de genul: “ala e bun”, ala nu e bun”, dar foarte putini pot si argumenta intr-un mod valid aceste afirmatii. De unde probabil si ascunderea in spatele unui pseudonim.

O alta persoana care se identifica cu numele Mircea Satmarean spune: textul lui l.r. este chiar prea straveziu de slugarnic. curat orgasm coane fanica! radu mamii radule…

Aceeasi maniera de piata Matache, pe care am vazut-o la domnul Victor Martin. Cum este posibil ca inca sa se mai strecoare pe linga domnul Truta/Kvala mesaje scrise intr-o asemenea maniera?

Urmeaza cineva pe nume Grigore Moraru: Am inteles citind si pe alte siteuri ca dl Radu este dator-vindut dlui Haulica, tratindu-l asa cum unii autori isi trateaza editorul, cu plecaciuni si periute…

Nu contest faptul ca domnul Moraru a vazut pe alte site-uri ceea ce sustine ca a vazut, dar cum i-a permis domnul Truta sa publice o asemenea declaratie defaimatoare, fara sa aduca dovezile necesare? Cum i se permite unui cititor sa publice orice birfa nefondata, fara cea mai mica retinere. Iarasi, daca o face pe un blog, e pe raspunderea respectivului blogger, dar aici vorbim de o publicatie, de o revista reala, nu de un blog sau un forum oarecare.

Intervine Laura Sorin care incearca sa puna punctul pe I spunind printre altele: sint convinsa ca oricum ar fi recenzia lui Liviu Radu la cartea lui Mike Haulica se putea gasi un mod mult mai elegant de a discuta atit despre text ci si despre carte.

Este primul comentariu care trage un semnal de alarma asupra grotescului intregii afaceri, dar moderatorul nu este de aceeasi parere. Sintem abia pe la mesajul 20 din vreo 50.

In urma problemelor de bun-simt ridicate de Laura Sorin, sus-numitul Angel revine, de data asta incercind sa explice afirmatiile de mai sus:

Problema este insa alta. D-ul Liviu Radu a facut un comentariu elogios, prea elogios as spune, unui volum cu proze vechi de ale domnului Haulica. Despre calitatea literara a acestora lumea s-a tot pronuntat in decursul timpului. Mi se pare pagubos ca sa reciclezi la nesfirsit proze (unele dintre ele chiar bune) despre care s-a vorbit la vremea lor…

Asadar, primul motiv pentru care recenzia lui Liviu Radu nu este buna, este ca e elogioasa. O fi undeva un cod de scris recenzii in care la articolul, sa spunem 34, se precizeaza ca o recenzie nu trebuie sa fie elogioasa, iar domnul Radu nu a citit codul decit pina la articolul 32. Ghinion.

Al doilea motiv este ca e o recenzie la un volum de proze vechi. Ori se stie din articolul 54 al aceluiasi cod, ca NU se face niciodata o recenzie unui volum cu proze vechi. Iarasi, ghinion ca domnul Radu nu si-a terminat studiul codului.

Probabil ca daca moderatorul i-ar fi cerut si domnului Angel sa-si rescrie comentariul, argumentindu-si-l, ar fi putut observa de la inceput pe ce argumente isi bazeaza domnul Angel afirmatiile si ar fi renuntat sa-l mai publice, pentru a pastra o aparenta de profesionalitate in ce priveste revista Nautilus. Dar nu, comentariile au fost publicate fara moderare si acelasi Angel continua: Publicul va recepta inselaciunea si domnul Haulica va pierde mult mai mult.

Adica este o INSELACIUNE sa publici o culegere de autor.

Prin definitie, culegerile de autor sint acele carti care culeg textele unui singur autor, texte publicate in prealabil in diverse alte publicatii, inclusiv alte carti si care acum sint strinse intr-un singur volum de autor. (Doar o nota la acele precizari din comentarii care confunda lucrurile— vorbesc aici de culegeri de autor prin comparatie cu antologiile, care sint acele carti in care se string texte scrise de mai multi autori. Asadar, nu exista antologii de autor, ci numai antologii.)

Revenind insa, piata de literatura de orice fel este plina de culegeri de autori. Nu exista autor consacrat care sa nu aiba cel putin o culegere la portofoliu. Ceea ce in viziunea domnului Angel s-ar traduce prin faptul ca intreaga literatura mondiala este suprasaturata de inselaciuni. Curios ca dinsul este singurul cititor care se simte inselat de aceste culegeri de autor.

Urmeaza un domn Dragos, care se recomanda ca fiind de o asemenea virsta incit a apucat sa-i cunoasca pe Vladimir Colin si pe Victor Kernbach. Nu precizeaza cum i-a cunoscut. Daca personal sau numai prin lecturi. Pentru ca daca e vorba de lecturi, atunci i-am cunoscut si eu, iar eu nu mi-as folosi virsta drept argument de respectabilitate.

Dinsul spune: D-ul Liviu Radu a recitit, sau, ma rog, a apucat pentru intia oara sa citeasca textele genial de mediocre ale domnului Haulica, sub efectul clipei, pe inalte culmi ale orgasmului intelectual a considerat ca acestui Lucifer, pardon, Luceafar, al literaturii fanteziste sau de-a dreptul onirice, ii trebuie inaltat un piedestal.

In primul rind mesajul dinsului este imbibat de ironii ieftine si jocuri de cuvinte si mai ieftine.

In al doilea rind, dinsul decreteaza ca textele lui Michael Haulica sint genial de mediocre, iar argumentul sau este ca i-a cunoscut pe Colin si Kernbach.

Domnule Dragos, chiar si la virsta cu care va laudati dumneavoastra (indiferent care este ea) si chiar daca sinteti doar un cititor, dupa cum precizati, puteati asterne citeva idei care v-au determinat sa-i catalogati textele lui Haulica drept mediocre. Ar fi fost mult mai interesant pentru toti cititorii revistei Nautilus daca ati fi venit cu niste argumente referitoare strict la textele lui Haulica, argumente prin care ati fi demonstrat ca faptul ca-i cunoasteti pe Colin si Kernbach are o influenta pozitiva asupra modului in care ginditi. In cazul dumneavoastra insa, invocarea numelor celor doi maestri suna mai mult ca o pingarire. Cu atit mai mult cu cit adaugati imediat dupa aceasta invocare: …Colin si Kernbach, scriitori adevarati a caror voce s-a auzit in literatura, nu in crasma si nu la balci. Mda, deci prin opozitie, Haulica si Radu sint scriitori de crisma sau bilci.

Intr-un final, domnul Dragos revine cu atacuri si mai vehemente, de data asta la adresa lui Horia Nicola Ursu, alias Bear. Iarasi defaimari, care nu au nici o legatura cu subiectul recenziei si mai grav, nu au nici o acoperire. Domnule Dragos, este posibil sa va bazati acuzatiile si injuriile pe fapte si sa existe o realitate in spatele celor spuse de dumneavoastra. Desi ma indoiesc. Dar chiar si asa, revista Nautilus nu ar trebui sa fie cimpul dumneavoastra de polite personale si de altfel, nu cred ca pe cititorii revistei ii intereseaza viata si dezamagirile dumneavoastra.

E adevarat ca aici intervine moderatorul, care-l trage de mineca pe domnul Dragos si-l roaga sa nu devieze de la subiectul articolului.

Nu e putin cam tirziu domnule Truta/Kvala? Mesajul domnului Dragos nu ar fi trebuit publicat. Asa ar fi fost mai corect decit sa-l publicati si sa-i permiteti sa va batjocoreasca revista si cititorii si ulterior sa interveniti, ca sa ce?

La ora la care scriu acest post sint nu mai putin de 51 de mesaje la recenzia lui Liviu Radu, din care mai mult de trei sferturi sint mesaje personale, fara nici o legatura cu recenzia, ori cartea lui Michael Haulica. Sint mesaje veninoase, injurioase, defaimatoare si calomnioase. Publicate cu voia domnului Truta/Kvala.

Este o mare rusine ca se permite un asemenea lucru pentru ca:

— scriitorii Liviu Radu si Michael Haulica sint printre putinii nostri scriitori activi, cu adevarat profesionisti si nu meritau un asemenea tratament de mahala;

— intreaga afacere a capatat aspectul unei campanii de defaimare la adresa lui Haulica in special dar si a lui Liviu Radu, campanie executata cu aprobarea tacita a echipei Nautilus. Ceea ce ne demonstreaza iarasi faptul ca fandomul romanesc este impartit in tabere si ca acestea nu se sfiiesc sa duca razboaie personale, fara nici o legatura cu literatura science fiction romaneasca. Mai mult, confruntarea nu ia aproape niciodata un aspect cult, literar, academic. Este in majoritatea cazurilor desfasurata precum un scandal pe muzica de tambal, in fum de gratare si aburi de tuica, cu scuipaturi si cutite ruginite.

— revista Nautilus este printre putinele publicatii de profil din Romania, care dincolo de recenzii si articole, contine si fictiune romaneasca. Aceasta orientare spre scandal, in care permite terfelirea numelor a doi scriitori romani, spune multe despre opinia echipei Nautilus vis-à-vis de scriitorii romani in general.

De citiva ani incoace am citit revista Nautilus in mod constant. Ca scriitor roman sint tentat sa nu o mai citesc niciodata. Ca simplu cititor as vrea totusi sa-i mai dau o sansa — o sa astept ca echipa revistei sa-si modifice atitudinea si sa ia masuri in cazul concret al recenziei scrisa de Liviu Radu cartii lui Michael Haulica. Una dintre masuri ar fi sa-si ceara scuze celor doi, precum si cititorilor. O alta ar fi o cenzurare, chiar daca tardiva, a comentariilor acestei recenzii. Daca autorii comentariilor vor dori sa si le rescrie intr-o alta maniera si strict in legatura cu recenzia si volumul in cauza, atunci sa li se permita sa le publice. Altfel, sa-si incerce norocul in alte locuri.

In cazul in care acest lucru nu se va intimpla, atunci pentru mine science fictionul romanesc va fi mai sarac cu o revista. Daca intr-un final voi ajunge sa sterg de pe lista mea de lecturi  si activitati fandomiale toate revistele romanesti de profil si toate institutiile, fie si asa. Prefer sa fiu parte din acea masa uriasa de cititori romani, pasionati de literatura SF, nu de taberele si conflictele fandomului. Cititori pentru care din cauza acestor conflicte nu exista publicatii romanesti si respectiv autori romani si prefera sa citeasca numai autori straini.

24 Comments

  1. Intrucat autorul articolului a adresat cateva intrebari interesante si care ma privesc orecum, ii raspund aici:
    1. Pe Nautilus nu exista moderare totala pentru ca nu administrez eu acel site. Acest lucru inseamna ca daca un comentator a avut o interventie aprobata candva, celelalte comentarii vor trece automat. De aceaa “au trecut pe langa mine” toate comentariile care te-au deranjat, draga Costi. In momentul cand apar injurii, le scot, chiar daca dupa un anumit timp, pentru ca nu pot sta pe site non-stop. Lucrurile se vor rezolva, am cerut deja sa se introduca moderare totala, din nefericire se pare ca va trebui sa avem un pic de rabdare pana atunci.
    2. Continutul comentariilor: in acest moment urmaresc sa nu contina anumite cuvinte sau inuraturi. Ideile din comentarii sunt in responsabilitatea autorilor. Mai mult, pentru ca sa nu mai apara o serie de trolli care sa-si faca de cap pe site, am de gand ca, in viitor, sa se comenteze numai pe baza de cont/inregistrare pe site. Pe de alta parte nu pot sa nu remarc faptul ca, in general, comentariile se impart in doua categorii: cele care ne deranjeaza si cele pe care le aprobam. Daca as cenzura ar insemna sa aprob numai comentariile care imi plac mie. Inca nu-mi dau seama daca este tocmai corect.
    3. Daca tot acuzi sefeul romanesc de lucruri urate sau, ma rog, doar o anumita parte a lui, ma intreb, draga Costi, unde iti era revolta legata de mizeria sefeului romanesc atunci cand, anul trecut, Horia Nicola Ursu publica poza unui mare rahat adresat SRSFF si pe intinderea a patru articole a aruncat, metaforic vorbind, cu fecale in SRSFF, organizatie din care face parte, pe langa altii, si Liviu Radu. Daca la Nautilus comentariile pot “trece pe langa mine” din motive pe care le-am explicat, gestul lui Horia Nicola Ursu a fost unul deliberat. Astept cu incredere parerea ta cu privire la acel gest. Chiar insist sa-ti exprimi in public parerea. Poate scrii si un articol despre gestul lui Horia Nicola Ursu si, eventual, sa faci si o comparatie. Multumesc.

    • Draga Marian,

      1. Si pe blogul meu exista acelasi tip de moderare — daca ai avut o data o interventie aici si te-am aprobat, celelalte mesaje ale tale vor fi postate imediat. Ceea ce nu ma va impiedica in a sterge toate acele mesaje ulterioare, care incalca bunul simt. Dupa cum se vede nici eu nu stau pe blog/Internet tot timpul, lasind la o parte ca la mine exista si un decalaj de fus orar. Dar chiar daca voi sterge mai tirziu anumite mesaje, tot o voi face, nu le voi lasa aici DOAR pentru motivul ca au aparut deja.

      2. Criteriul dupa care se publica ORICE (atit articole, fictiune, cit si scrisorile, respectiv mesajele cititorilor) intr-o revista nu este numai “responsabilitatea autorilor”, ci in primul rind decenta si etica profesionala a echipei revistei, adica in ultima instanta, bunul simt. Deci nu este vorba de placerea editorului, ci de ce considera acel editor ca reprezinta un mesaj civilizat si de bun simt, un mesaj care poate pastra intacta imaginea revistei.

      3. Nu citesc chiar tot ce se publica/posteaza in fandomul romanesc, adica pe toate blogurile, site-urile si in toate publicatiile. Nu-mi permite timpul sa fac atit de multe. Din acest motiv mi-a scapat acel gest al lui Horia Nicola Ursu. L-am cautat pe blogul sau, dar dupa un sfert de ora am renuntat, pentru ca nu am atita timp la dispozitie. Observ ca toata lumea stie de el, asa ca am sa iau ca pe o certitudine faptul ca gestul sau a avut semnificatia mentionata de tine.

      Fara indoiala, acest gest este la fel de dezgustator ca si o buna parte din mesajele din Nautilus, la care m-am referit. Horia nu a avut nici o scuza (nici macar dramatismul pe care probabil l-a urmarit) ca sa produca o asemenea mizerie.
      Dar, revin cu acelasi argument din postul meu — cred ca Horia a facut gestul deplorabil pe blogul personal, iar nu pe site-ul editurii sale. Cum nu cred ca o sa faca asa ceva pe site-ul revistei sale, Galileo. Ori cel putin sper sa nu faca.
      Pe blogul personal intr-adevar faci tot ceea ce faci pe propria raspundere si pe propria piele. Adica iti iei riscul sa-ti pierzi cititorii blogului. Desi, nu ma indoiesc ca acel gest a avut ca urmare si pierderea unui numar de cumparatori ai cartilor pe care le editeaza.

      Insa eu, personal, nu am sa incep sa critic pe nimeni pentru gesturile pe care cineva le face in casa sa. Am sa trag niste concluzii si am sa am o anumita atitudine vis-a-vis de respectivul, dar nimic mai mult.

      Nautilus, insa, este o revista publica.

      • Costi, dupa ce Aspoiu a atras atentia asupra gestului de neacceptat, dupa circa 8 ore de la postarea cu pricina, Ursu a sters imaginea. N-o mai cauta, nu mai exista. Articolele, este un serial din primavara, exista in continuare.

      • repede trece timpul pentru tine, bujoalde… exact 19 minute (de la 18:32 la 18:51, pe 16 aprilie) a stat imaginea respectiva pe blog, iar acest lucru poate fi dovedit. ceva mai mult (vreo citeva ore, fiindca dormeam, era noapte) au rezistat pe blogul meu injuraturile si amenintarile cu violenta si diverse practici sexuale adresate lui aspoiu de unul dintre onor dumitale colegi. asa ca… s-o lasam moarta, ok? no offence, dar daca cacatul afisat de mine a apucat sa atraga atentia si sa va oripileze in asemenea hal (da, voiam sa sochez si sa atrag atentia asupra lucrurilor pe care le scriam acolo; aspoiu si michael mi-au atras atentia ca s-ar putea sa imi alung cititorii), poate c-ar fi trebuit si eu sa-l las pe prietenul nostru sa se faca de rahat? sint in continuare convins ca nu, fiindca stiu ca prietenul nostru nu gindea limpede in momentul respectiv si ca, in mod normal, he knows better.

  2. Costi, cu tot respectul, cred ca exagerezi cu unele argumente:

    “publicatiile de scandal nu reprezinta mai mult de 10%, restul revistelor si ziarelor tiparite sau electronice marjind pe decenta si etica profesionala, atit subiectele abordate cit si tratarea lor fiind serioasa si documentata”

    Eu sunt de acord ca trebuie ridicata stacheta, dar aceasta descriere a presei occidentale nu prea se potriveste cu datele pe care le stiu eu. Am citit intamplator in New Scientist o serie de articole ce sustin ca presa (si era vorba de cea australiana, americana si britanica) este in proportie de peste 95% aservita intereselor economice si politice. Articolele respective erau insotite de date matematice, aveau la final o bibliografie verificabila, si erau scrise de un cuplu de profesori universitari in stiintele comunicarii (whatever…). Nu zic ca nu e adevarat ce sustii tu, ca presa occidentala e etica si decenta, numai ca asa cum era aruncata afirmatia, fara vreun argument, mi s-a parut ca e doar o exagerare menita sa scoata in evidenta defectele societatii romanesti. Care, taman fiind atat de urate, ar necesita un tratament mai serios🙂

    In ceea ce priveste scandalul, nu e decat o furtuna fara importanta. La noi lipseste doar organizarea. Acolo unde te afli tu, e absolut profesionist ca un scriitor sa primeasca bani (sau alte beneficii) ca sa scrie “de bine” de un confrate, pentru a oferi “blurb”-uri sau prefete, articole laudative, etc. E o practica inaugurata de marele Poe, pana la urma. La noi, asemenea lucruri par a fi pastrate “sub tacere” si asa cred ca se ajunge ca lumea sa ia drept recenzie articolul lui Liviu Radu. Iar oamenii s-au simtit escrocati, avand in fata un articol laudativ, care le fusese prezentat drept recenzie de carte!

    Eu nu cred ca e nimeni “rau” aici, e doar o confuzie si multi nervi generati “online.” In ceea ce priveste “terfelirea numelor,” aici e doar responsabilitatea artistului…. NU a revistei, si niciodata a publicului. Artistul si-a asumat o responsabilitate, a iesit cu “copilul” in lume NESILIT de nimeni. Ca nu si-a dat seama, ca nu a realizat efectul, astea sunt minusuri ale artistului si ale raportarii sale la propria munca. Dar, niciodata, niciodata, nu este voia publicului…

    • Rreugen,

      N-am exagerat cu nimic si de fapt, tu nu mi-ai contrazis afirmatia.

      Revistele de scandal reprezinta doar 10% din piata si n-am cu ce argument sa vin aici. Oricine poate verifica aceasta afirmatie studiind listele publicatiior dintr-o tara data.

      Cit despre celelalte publicatii care nu intra la “scandal”, eu nu am zis nimic de interesele din spatele lor. Desi, ma intreb acum ce interese servea New Scientist cind a publicat seria de articole.😉

      Chiar am precizat ca si in cazurile in care ele publica articole cu substrat de scandal, adica incrimineaza pe cineva (cu interes de culise, sau nu), nu fac acest lucru intr-un mod injurios, obscen si defaimator. Exact la acele articole vor fi foarte rigurosi in privinta documentarii si a limbajului folosit, pentru ca nimnei sa nu poata intoarce materialul impotriva lor.

      Exact asta am cerut si eu de la Nautilus — daca exista impresia ca este ceva gresit cu recenzia lui Liviu Radu, atunci se poate sustine cauza cu un limbaj decent si cu argumente literare, iar nu legate de persoane.

      Si aici nu pot sa nu remarc cele spuse de tine (nici macar insinuat, ci afirmat cu toata taria; vezi al treilea paragraf al comentariului tau) — Liviu Radu a primit bani (sau alte beneficii) pentru a scrie recenzia, care din acest motiv nu poate fi numita recenzie, trebuind de fapt trecuta la categoria de campanie de advertising ori marketing.

      Poti cumva sa dovedesti acest lucru, sau este doar o birfa?
      Pentru ca daca este doar o birfa, este un gest foarte urit.

      • asta cu primit bani e chiar hilara… adica Nemira a platit ca sa se scrie la superlativ despre o carte de la MP? daca-i asa… thanks🙂

      • Costi, zau, chiar trebuie sa dovedesc ceva? Ca a primit cineva bani ca sa scrie ceva? Pai eu NU cred ca a primit! Exact asta mi se pare in neregula, ca servicii care intr-o economie normala sunt platite si fac parte din partea de marketing a meseriei de scriitor, la noi nu exista. Parerea mea e ca relatiile personale dintre putinii autori, editori, si promotori din fandomul romanesc, in lipsa unui sistem care sa functioneze normal, se infiltreaza in articolele care apar pe internet pe site-urile de gen. Iar aceste relatii personale, cu suisurile si coborasurile lor, sunt mai importante decat literatura. Cand cineva scrie vreun articol despre “fandom” si amintiri, de cele mai multe ori e vorba de intalniri la baute si sindrofii si discutii despre “grei din sf.” Nu despre cum si ce scriau, si fascinatia acestui proces. Asa ca relatiile astea personale sunt cele care alimenteaza articolele de genul celui de la care a pornit discutia.

        Acum, Costi, ia-o ca barfa sau nu, eu nu stiu cum as putea sa-ti dovedesc ca asta chiar e parerea mea. Dar daca insisti, have your lawyer call my lawyer😛

  3. De acord cu spusele tale Costi. Cu o mică menţiune totuşi…
    Daca e să punem punctul pe i atunci trebuie să recunoaştem că în revista Nautilus au apărut comentarii jignitoare şi pe vremea când nu domnul Truţă/ Kvala era moderatorul ci domnul Haulică, atunci însă, în mod surprinzător nu au deranjat pe nimeni în afară de cei vizaţi.
    În paginile acestei reviste, pe vremea când Mike ţinea hăţurile, eu am citit comentarii prin care cei care au trimis un text spre publicare erau catalogaţi cadavre literare şi nimănui nu i s-a părut că ar fi în neregulă, nici măcar ţie. Mie personal mi s-a spus că locul îmi este în agricultură şi a fost ok şi asta. Chiar mai mult, atunci când l-am contrazis pe celebrul Aspoiu acesta şi-a permis să-mi răspunda că sunt prost dar rău, deşi acest comentariu nu era nici la subiect şi nici nu avea argumentaţie, totuşi n-a existat nici un fel de moderare. Aşa că întreb şi eu: până la urmă ne pasă de normalitate în funcţie de cine este persoana luată la ţintă?
    Nu sunt de acord cu spusele lui Victor Martin, nici cu ale lui Angel sau Dragoş şi nici cu metodele lor, dar hai să lăsăm ipocrizia şi ori să luăm mereu poziţie indiferent cine şi pe cine jigneşte, ori să nu o facem niciodată. Ori, dacă asta nu convine, atunci măcar tu dă dovadă de corectitudine şi imparţialitate şi adaugă şi acest lucru articolului tău, cum că în sefeul românesc există oameni şi oameni şi nu se judecă la fel. Că Mike dacă nu a moderat era ceva firesc, dacă nu o face Truţă e grav, că Martin, Angel sau Dragoş dacă jignesc e grav, dar dacă o face Aspoiu sau Ursu ( vezi atacurile la adresa SRSFF) e ceva acceptabil, poate chiar admirabil.
    Ori sunt eu ignorant şi tu (precum si mulţi alţii) ai atras atenţia că se deviază de la norme şi când au făcut-o Mike prin lipsa moderării sau Aspoiu şi Ursu jignind?
    Dacă crezi că spusele mele încalcă în vreun fel normele despre care vorbeai, şterge-mi comentariul. Măcar să fie treaba clară.

    • Feri (am sa-ti spun Feri, pentru ca presupun ca Balin este numele de familie. Daca nu este asa, imi cer scuze),

      Nu am de ce sa-ti sterg comentariul, pentru ca este o opinie exprimata civlizat, chiar daca arata indignare si suparare. Mai mult, ai tot dreptul sa fi suparat daca ai fost tratat astfel in Nautilus si Michael Haulica nu a luat nici o masura. Chiar ma intreb de ce nu i-ai pus problema lui Michael la vremea respectiva. In fond, merita un raspuns.

      Eu am pus problema abia acum, pentru ca ABIA ACUM, in opinia mea, lucrurile au luat iarasi o intorsatura foarte urita in fandomul romanesc.
      Cu alte ocazii, s-au certat comentatorii intre ei pentru ca aveau opinii diferite si de cele mai multe ori acele opinii nici nu aveau vreo legatura cu articolele respective. In general, daca autorul articolului nu intervenea cu insulte la rindul sau, era lasat in pace si nimeni nu se simtea obligat sa-l terfeleasca. In rare ocazii, autorul a intrat si el in colimatorul vreunui cititor si este condamnabil ca moderatorul/editor de la vremea respectiva nu a luat masuri, pentru acele citeva comentarii injurioase.

      DAR, niciodata nu am vazut o campanie dusa de un grup de comentatori impotriva unuia sau mai multor autori. Campanie care sa ia proportii de la un comentariu la altul cu insulte si acuzatii nefondate, iar moderatorului sa nu-i pese decit de faptul ca nimeni nu injura. Nu l-am vazut pe Haulica sa riposteze, sau sa intervina in vreun fel cit de marunt in scandal si totusi, campania de defaimare a continuat pentru 54 de mesaje!

      Eu nu am mai vazut o asemenea manifestare in Nautilus si datorita proportiei pe care a luat-o si a semnificatiilor de culise pe care le-a implicat, am simtit ca este momentul sa iau atitudine.

      Doar ca o precizare de context — NICIODATA nu am facut parte din vreo tabara si INTODEAUNA am militat impotriva acestor divizari din fandomul romanesc. Mai mult, neapartenenta mea in vreo tabara mi-a atras de-a lungul timpului multe dusmanii si reactii extremiste, despre care la un moment dat poate o sa vorbesc in vreun post viitor si in care sint implicate si nume ce par astazi intr-o tabara comuna cu a mea. Toate astea nu m-au transformat pe mine insa in dusmanul acelor persoane. Am ignorat intotdeauna asemenea manifestari si mi-am vazut de drumul meu.
      Asa ca, la ora actuala nu ma intereseaza cine face moderarea si cine e pagubitul. Ma intereseaza ca SF-ul romanesc este in continuare intr-o stare de declin, indiferent citi bani se investesc in el si cite gesturi se fac, iar acest lucru nu se intimpla decit din cauza acestor interese de grup.
      Iar ultimul scandal din Nautilus a luat exact proportiile unui eveniment ce va avea repercursiuni grave pentru un fandom care este deja muribund.

      Asa ca, draga Feri, in ce-mi priveste trecutul si apartenentele esti ignorant. Poate insa ar fi mai bine ca in loc sa fiu singurul care incearca sa atraga atentia de fiecare data cind se petrece ceva important si negativ pentru SF-ul romanesc (si s-a intimplat deja de trei sau patru ori), m-ar bucura sa te vad ca-ti exprimi si tu supararile si indignarile pe propriul blog. Cu cit vor fi mai multi care vor cere normalitate si bun simt, cu atit vor fi sanse mai mari ca ceva pozitiv sa se intimple.

      • Eu am plătit deja banii de şcoală, dragul meu. Am crezut iniţial că în sefeul românesc am de-a face cu oameni capabili să asculte şi să înţeleagă argumente şi sa răspundă cu argumente. M-am înşelat şi mi-a luat un an să înţeleg că există o mână de sefişti adevăraţi iar aceia îşi văd de regulă de treburile lor, ori nu se implica în nimic de nici o culoare ori încearcă mereu să-i readucă pe ceilalţi pe calea dialogului civilizat, dar nu au nici o şansă. Am încercat şi eu asta, aşa am ajuns să fiu caracterizat ca fiind suferind de “impăciutorism dulceag” . Am încercat şi să răspund exagerărilor lipsite de sens cu o argumentaţie mai vehementă şi am fost catalogat imediat scandalagiu. Tocmai de asta nu mai scriu nici pe blogul meu nimic decât anunţuri despre evenimente.
        Normal, îmi văd de scris şi câte zile voi avea voi încerca să fac ceva pentru sefeul românesc ca membru al SRSFF. Când se ajunge la exagerări urâte, dacă chiar nu mă pot stăpânii, mai las un comentariu, dar nu voi fi atât de naiv încât sa-mi închipui că prin asta aş putea determina un dezaxat să-şi revină.

        Dincolo de toate comentariile aiuristice lăsate de unii sau de alţii, sub nume propriu ori sub pseudonim, eu nu reuşesc să înţeleg atitudinea unora. Îl înţeleg pe cel care este atacat şi ripostează, îl înţeleg chiar si pe cel care este criticat prea dur şi consideră că e cazul să pună piciorul în prag, dar nu îi înţeleg pe cei cu care nu are nimeni treabă, nici macar nu le raspunde nimeni la aiureli si ei totuşi continuă să împroşte cu dejecţii lună după lună. Într-o ţară civilizată acest gen de oameni sunt automat daţi la o parte, ignoraţi şi orice intervenţie a lor ştearsă instantaneu, la noi însă în jurul unei astfel de nulităţi se formează imediat o clică şi cu cât dobitocul este mai gălagios si mai lipsit chiar şi de cel mai elementar bun simţ cu atât ajunge să crească mai mult în vizibilitate.

        Să se întâmple ceva pozitiv? Ar fi simplu, ar trebui să procedăm precum ungurii când cineva nu-si controlează limbajul: automat este considerat o nulitate, comentariile lui sunt şterse cu regularitate fără să mai fie citite şi nimeni nu este dispus să se compromită acceptându-l în vreun fel. Noi procedăm însă altfel, dacă un individ cataloghează pe cineva prost imediat se gasesc alţii doi-trei să-l susţină şi chiar să-l promoveze iar ceilalţi se prefac că nu s-a întâmplat nimic. Apreciat nu este cel care produce ceva remarcabil ci mai degrabă cel care îi înjură mai tare pe cei din grupul perceput advers de niste indivizi incapabili sa se uneasca pentru a face ceva dar cu atât mai dornici să lupte împotriva celor care măcar încearcă.
        Normalitate şi respect vrei? Din partea unora care îţi enunţă senin maxima:” RESPECTUL SE CÂŞTIGĂ!” ? În mod normal respectul se acordă fiecăruia, este un drept dobândit la naştere, numai la noi în ţară consideră majoritatea că trebuie să faci ceva pentru ei ca să le dai motiv să te respecte.

  4. Am citit partial mesajul – e enorm de lung si redundant, nu m-a prins…
    In orice caz, mä opun categoric oricäror tentative de a induce cenzura pe internet – mai ales cenzura de opinie! Am protestat recent si apropo de umorile glandulare ale lui Madame Olguta Vasilescu, care încearcä sä lanseze o lege similarä, din mostenirea ideologicä a tovaräsului Mihai Dulea. Cum i-am spus si lui Dänut, în thread-ul respectiv – Marian a procedat cum nu se poate mai corect, läsând discutia sä continue. Si despre mine s-au scris destule prostii pe net – si, de la caz la caz, reactionez în douä feluri: ripostez, sau ignor. Dar NICIODATA nu cer sä fie sterse, sau mäcar moderate. Mä consider destul de puternic pentru a face fatä oricäror atacuri – chiar si prin pasivitate.
    De asemenea, e ridicol sä-i dictäm unui interlocutor: “trebuia sä scrii asa, si asa, si asa…” Nu stiu cine e Victor Martin si ce învârteste, dar mesajul lui, desi extrem de virulent, era întru totul acceptabil.
    Prin urmare, personal prefer ca îbn locul termenului mironositic-mimozaic “Josnicia”, sä citesc în titlu: “Energia”. In SF-ul românesc oamenii se contrazic energic, inclusiv cu deraierile inevitabile spre excese, care fac savoarea oricäror dezbateri în contradictoriu. Mai mult – vä invit pe toti sä boicotati siteurile, forumurile, blogurile moderate sub orice formä, si sä impulsionati si mai mult genul de controverse aprinse din siajul compunerii lui Liviu Radu despre volumul lui Mihai Haulicä.

    • Pitbull,

      Comentezi un post pe care nu l-ai citit decit partial?

      N-am nimic de adaugat.

      • Da – comentez atât cât am citit.
        Dacä vrei sä fii citit, nu te mai întinde – fii concis si la obiect. Sau, scrie în asa fel încât sä captezi si sä mentii interesul cititorului.

  5. Horia Nicola URSU (December 29th, 2009 at 22:34): „Va certati fara mine? ii dati la bibilica lui martin si nu ma chemati sa-i trag si eu macar una dupa ceafa? pai se poate?”
    Domnule Gurgu! Lovitura ‘dupa ceafa’, ca si ‘datul la bibilica(creier, cap)’, este lovitura cauzatoare de moarte, iar intentia de a face acest lucru se numeste :’ amenintare cu moartea’, iar moartea nu arunca nici o ultima privire in oglinda.

    • Domnule Martin, ce ati citat mai sus este foarte urit si repet, dezgustator. Dar nu reprezinta un motiv pentru a incepe si dumneavoastra sa faceti acelasi tip de gesturi.

      Vreti sa purtati acest razboi impotriva lui Horia Nicola Ursu? Foarte bine. Purtati-l insa cu el. Nu stiu ce treaba are colegul lui, Michael Haulica, intre voi.

      Mai mult, purtati-l cu un ton si o maniera civilizata si cred ca cititorii vor fi de partea dumneavoastra.

  6. Pentru ca lumea sa nu ma uite ma bag in ciorba: Ce Dumnezeu, Feri, nu era logic? De ce m-am retras? Pentru mizeria continua… Si care o sa continue. Ce n-am inteles eu este – pentru ce se bat distinsii? Ca pe un cadavru nu prea are sens. Si, mai mult, daca doua persoane, fara a fii scriitori sau traducatori, publicisti sau editori, au venit sa dezmorteasca acest cadavru, pe care l-au dezmortit atat de bine incat nu mai contenesc injuraturile, ce rost mai are sa mai discutam, la mormanul de laturi pe care l-au provocat.
    Cat despre realitate – este cea pe care o vezi. Nici nu mai trebuie comentat. Si nic nu merita…

    Bineinteles ca fiecare vede injuraturile care-i convin si se preface a nu le observa pe cele care nu-i convin. Dar pana si maretul Aspoiu a fost oripilat de fotografia cacatului care intruchipeaza SRSFF pentru Ursu.

  7. Josnicie a fost si este cam de toate partile (ca doar nu sint doar doua parti, e un fel de “fiecare pe pielea grupului lui”).
    In legatura cu Nautilus as puncta doua aspecte:
    – este revista, nu blog personal;
    – comentariile de 2 lei la adresa lui Liviu Radu si Haulica sint anonime.
    Fiind o revista, publicatie oficiala cu ISSN si asa mai departe, ba mai mult, apartinind unei edituri su staif, cu atit mai mult ar trebui avut grija la “Ideile din comentarii sunt in responsabilitatea autorilor.”, caci responsabilitatea ‘anonimilor’ unde e?
    Salut ideea inregistrarii pe site-ul revistei, insa trebuie gasita o modalitate de validare a respectivelor conturi, altfel o sa avem conturi ‘anonime’ in loc de nick-uri anonime.
    In plus de astea, Costi a vrut sa puncteze ca Liviu Radu a fost bagat in noroi fara vina, o victima colaterala in “razboiul rahatului”. Oricum, faptul ca s-a comentat sub ‘protectia anonimatului’ arata ca respectivii (respectivul dupa modelul discursului) sint niste gaini ordinare ce se invirt cercul de apropiati ai lui Liviu Radu, si care pe fata pozeaza drept prieteni si pe la spate mustesc de resentimente.
    @BF,SC – Va salut si va multumesc pentru mentionare🙂
    @BF – Draga Balin Feri, vad ca mai pui in aceeasi oala cu Angel si Dragos. Chestia e ca pe mine ma cunosti (virtual), imi stii numele real, ba cred ca ai fi putut sa-mi vezi buletinul daca ai fi vrut. Ai putea sa-mi spui numele real al celor doua gaini ‘undercover’? Daca nu poti, mai slabeste-ma cu comparatii.
    Mai vad ca ma pui in acelasi ‘partid’ cu Ursu. Tin sa-ti amintesc ca am avut articole critice si la adresa Ursului si a MP, ba chiar si l-a adresa lui Haulica. Nu sint dator nimanui (chiar daca avem un proiect comun) si ‘dau la bibilica’ oricui mi se pare mie ca a calcat pe bec.
    @SC – Curat oripilat!

  8. @Marian Truta – Se pare ca “Nautilus”-ul a capatat de cand il editati dvs. un public extrem de simandicos! O cronica negativa la “Vremea renuntarii” ar fi trecut neobservata fiind considerata normala, pe cand una elogioasa/prieteneasca facuta cartii unui ex e privita cu repulsie si ca o binecuvantata coada de topor!… “Cititori” care au asteptat un laudatio in falset ca sa se arate (si sa fie sustinuti de alti cativa)!!! Prea multa ambitie!
    Iar un atac concertat, nu conteaza impotriva cui e indreptat, e dezonorant!
    Salutari D-lui Liviu Radu!

  9. Bun, deci chiar daca interdictiile si cenzura au intotdeauna, dar intotdeauna o doza mare de dubios, treaba asta din era noua, cu comentariile facile, este foarte delicata. Cu comentariile in imediata vecinatate a obiectului, lipite de el. Si imprimate. Nu o sa cred niciodata ca arhitectului Gaudi ii va surade ideea comentariilor scrise pe asfalt la poalele Sagrada Familia, chiar daca sunt laudative: “Ce catedrala misto ti-a iesit! / Este ceva monumental aici, omule! / Ba e un kk” etc. Sau puneti-va intrebarea: ati fi pentru ideea ca sub orice tablou sa existe, pornind din rama, o foicica si un pix – “Sa va scrieti aici parerile despre aceasta opera; parerile dvs. vor insoti opera in toate muzeele, nu mai pot fi separate de subiect, caci libertatea de exprimare trebuie sa invinga”?

  10. Pentru ca nu pot sa-i raspund lui Ursu direct, raspunsurile la comentariul lui sunt blocate, nu pot decat sa intreb de ce nu spune clar si cu punctele necesare la cine se refera. Nu de alta, dar discutia despre acest joc de adulti, care au impresia ca sunt importanti, este extrem de distractiv.
    Eu n-am vazut cacatul si nici n-am de unde sa stiu cat a sta pe blogul tau. Am citit ceea ce era scris acolo doua zile. M-a bucurat foarte mult opinia acea si m-am simtit sublim, cand am aflat.
    Va urez succes, in continuare. Lupta pentru 500 (poate) de cititori este remarcabila. Pot, doar, sa confirm aici ca nici bani pe cartile care apar pe la noi n-am mai dat de 6 luni, cu exceptia revistei Galileo, pe care, poate, o s-o mai cumpar si nici n-am sa mai dau. Nu am obiceiul sa hranesc, din munca mea, guri care nu merita hranite. Si chiar daca o sa mi se strige “mars de aici”, nu cred ca cineva care se chinuie sa vanda cateva sute de volume se poate bucura cand pierde un potetial cititor care avea bunul obicei de a lasa si 1000 de lei la un targ. Cred c-ati remarcat ca n-am trecut pe acolo si nici n-am sa mai trec.
    Succes in razboaiele voastre.

  11. draga bujold, n-am idee de ce ar fi blocate replicile la comentariul meu. precum am spus, prefer sa trec sub tacere numele prietenului nostru. imi asum cele spuse si scrise pe blogul meu de catre mine, dar nu tin sa fac propaganda ratacirilor penibile ale unui om pe care il credeam ceva mai luminat la minte. pe de alta parte, iti multumesc pentru interesul aratat revistei galileo. te asigur ca nu o sa-ti para rau daca o vei citi pe mai departe.

  12. […] 9 septembrie SRSFF. Alexandru Maniu – Colosul Dark Wolf’s Fantasy Reviews. Fantasy Art – Didier Graffet Costi Gurgu/Vyrclozone. Josnicia SF-ului românesc […]

  13. @bujold-1000 de lei la un singur stand? mira-m-as! Astai-i chestie de sf!
    @bear-secretele dauneaza grav sanatatii mintale!
    @costi-inca un om (la superlativ) care spune lucrurilor pe nume, dar degeaba! Obtuzitatea se masoara in “tian” nu in grade.
    @restul- daca asa arata sefeul romanesc imi este citeodata rusine ca sunt fan sf.
    Tacerea este de aur dar numai eu stiu cit este de greu pe umeri aurul.
    citat din parerile mele!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s