Fanzin vs. revista

Prin acest post nu doresc sa critic articolul domnului Columbeanu din ultimul numar al revistei online Nautilus, ci doar sa lamuresc un aspect care se pare ca i-a scapat domniei sale, fie din necunoastere, fie pentru ca dorea sa calce in picioare obiectul analizei respectivului articol.

Un FANZIN este o publicatie creata de catre unul sau mai multi fani (care niciodata nu s-ar autointitula editori), tiparit cu printerul de acasa si de cele mai multe ori, multiplicat prin (xero)copiere. Elementul esential insa, consta in faptul ca un fanzin este oferit la schimb pentru alte fanzine, sau este daruit GRATUIT altor fani, cu ocazia Conventiilor, sau in cadrul intilnirilor fandomiale.

Continutul unui fanzin va cuprinde articole semnate de fani si cel mult fan fiction, adica povestiri scrise de catre fani, intr-un univers celebru, de genul Star Wars, Star Trek, Stargate, etc. In principiu, un scriitor profesionist, sau cu pretentii de a se profesionaliza, nu va accepta sa-si publice textele intr-un fanzin.

Ca recapitulare: facut de fani, scris de fani, printer, xerox, gratis.

O REVISTA este o publicatie inregistrata ca atare. Ea este produsa de catre un editor, sau o echipa (redactor sef, redactori/editori, art director, designer, corectori, samd). Membrii echipei pot fi fani ai subiectului asupra caruia se concentreaza revista, sau pot fi doar profesionisti ai publishing-ului.

O revista se distribuie intr-o anumita zona, fie aceasta un cartier, un oras, o provincie, o tara sau chiar international, si se vinde. Chiar daca uneori se mai ofera gratis in cadrul vreunei promotii, regula este ca orice revista se VINDE.

In momentul in care publicatia ta este inregistrata si primesti bani in schimbul ei, nu se mai poate numi FANZIN, ci va fi intotdeauna o REVISTA.

Ca recapitulare: facuta de profesionisti (iarasi, a fi profesionist nu este echivalent cu a fi bun), scrisa in buna parte de profesionisti (cu aceeasi mentiune ca mai inainte), tiparita la tipografie si vinduta.

Din aceasta perspectiva, Galileo este o revista.

Confuzia din articolul mai sus mentionat pare sa existe in ceea ce priveste calitatea continutului unei publicatii. In realitate insa, termenul de REVISTA nu este dat niciodata de calitatea continutului. De unde si atitea reviste slabe si chiar proaste pe piata.

Unde cred ca se putea face o diferentiere si o calificare, este nivelul revistei. In lumea revistelor literare, acestea pot fi neprofesioniste, semiprofesioniste si profesioniste. Iarasi insa, spre dezamagirea unor analisti precum domnul Columbeanu, clasificarea de mai sus se face conform unor criterii pragmatice, care nu tin de calitatea literara.

Exista trei parametri luati in calcul, dintre care unul este esential: tirajul, distributia si plata drepturilor de autor. Dupa cum ati si ghicit probabil, ultimul criteriu este cel esential.

Organizatii precum WSFA au impus un barem minimum: cel putin 5 centi per cuvint iti clasifica revista drept profesionista; sub 5 centi per cuvint, este semiprofesionista; 0 centi per cuvint este neprofesionista. Simplu. Editorii nu sint fericiti de acest lucru, dar scriitorii sint.

Ca sa dau si un exemplu la obiect — revista Asimov’s este profesionista, platind cei 5 centi per cuvint si chiar mai mult. Acest lucru i-a permis sa atraga intre paginile sale autori buni si foarte buni, publicatia devenind celebra pentru calitatea continutului. Lucru care poate sustine logica domnului Columbeanu. Recent insa, a avut loc o schimbare de echipa si automat, de orientare editoriala, care a facut ca in ultimii doi ani continutul sa devina mediocru in viziunea unei bune parti din masa cititorilor sai. Acest lucru nu a trecut-o la semipro, asa cum s-ar fi asteptat unii, ci a dus doar la o scadere a vinzarilor.

Revenind la Galileo, daca intr-adevar intreg continutul primului numar a fost obtinut fara a se plati drepturi de autor, atunci putem spune doar ca aceasta publicatie este o REVISTA NEPROFESIONISTA.

Pentru a putea trece la nivelul al doilea — semipro, ceea ce ar fi foarte onorabil tinind cont ca reviste celebre din literatura mondiala sint incadrate aici, ar trebui ca revista Galileo sa publice un ghid al colaboratorului, in care sa precizeze nu doar ce publica, dar si cit plateste pentru fiction, non fiction si grafica. Plata materialelor nu poate fi un secret si un subiect al negocierilor individuale cu fiecare autor, ci ar trebui sa fie un subiect public. Unele publicatii precizeaza care este plata pentru debutanti si incepatori, si ca o plata mai mare se va face pentru scriitorii profesionisti. Iata o alta modalitate.

De asemenea, plata drepturilor de autor trebuie facuta in 100% dintre cazuri, nu doar atunci cind autorul isi aminteste, sau isi gaseste curajul sa ridice problema. Mentionez acest lucru, pentru ca in Romania regula este lipsa de plata a drepturilor de autor. Ezitarea scriitorului in a discuta o asemenea problema care i-ar putea scurtcircuita sansa de a mai fi publicat, este evidenta si constituie regula.

In incheiere, chiar sint curios asupra unui aspect ridicat in articolul domnului Columbeanu si citez:

Prilejul acestei lecturi, pentru puţinii cititori care nu ştiu engleza şi/sau n-au acces la net, dar n-au ce face cu banii, îl oferă o publicaţie din Satu Mare ce-şi propune să fie numărul-pilot al unui fanzin numit “Galileo”, şi care mai conţine câteva texte – povestiri şi eseuri.

Citi dintre cititorii romani cunosc limba engleza suficient de bine pentru a putea citi in mod constant lucrarile autorilor nord americani in original? Din afirmatia domniei sale reiese ca undeva intre 80 si 90% dintre cititori citesc direct in engleza. Iar daca aceasta-i realitatea, atunci aceea parte a industriei de carte care se bazeaza pe traduceri ar trebui sa fie intr-o mare problema. Problema care nu pare sa existe insa!

Dincolo de aceasta minuscula curiozitate, chestia cu “dar n-au ce face cu banii” este malitioasa si gratuita.

15 Comments

  1. Nautilus s-ar putea sa devina o revista profesionista intrucat articolul lui M.C. pare sa fie unul platit! 🙂

    • Ca sa devina profesionista ar trebui sa plateasca acel minimum 5c/cuvint. Altfel, ar deveni semipro. Dar chiar si asa, daca platesc numai o parte dintre colaboratori si nu-i platesc pe toti, tot nu face saltul.

      Cum adica “pare sa fie unul platiti”? Este, sau nu este? Ai o confirmare?

      • Päi Nautilus pläteste fiecare articol.
        In naturä.
        (Cu o carte nemirianä, nu cu… hotomanilor!😛 )

  2. @costi – Interventia mea are cateva nuante: Nautilus ca revista “profesionista”: Daca seresefefeul (se vadeste a fi unul ambitios, in plina criza a varstei de mijloc) ii va coordona/ghida aparitiile in continuare, ea se va transforma intr-o fituica murdara (gen „R.M.”); “articol platit” , nuantati si sintagma asta. Sa incerci sa distrugi primul numar al unei reviste, deosebit de creativ, aproape tipic pentru critica de intampinare din tarcul SF de la noi! Asta in conditiile in care piata romaneasca e suprasaturata de reviste SF pe hartie!

    Stau si ma intreb ce urmeaza, sa puna cartile lui Haulica la zid? Sa le arda in piata publica?
    Am renuntat la colaborarea cu Nautilus, de cand cu „noul Capitan” am renuntat sa mai comentez pe site-ul revistei, cred ca e timpul sa renunt s-o mai citesc!

    • Mda, ai dreptate. N-am vrut sa vorbesc de aspectul asta, pentru ca tine de o etica profesionala pe care o ai sau nu o ai.

      In primul rind nu te repezi sa sfisii primele numere ale unei noi reviste, ori volumul de debut al unui scriitor. Ii dai sansa sa se maturizeze si sa produca si urmatorul volum (in cazul scriitorului), sau sa treaca de primele trei numere (in cazul unei reviste), care sint considerate perioada de proba in supravietuirea unei noi publicatii. Asta-i folozofia oriunde in lumea civilizata.

      In al doilea rind, e o diferenta intre a scrie cu umor si a-ti bate joc. Curtoazia profesionala iti impune sa nu folosesti sarcasmul, sa nu faci misto atunci cind critici munca unor colegi. Munca altor scriitori, traducatori, editori.

      Din pacate, in SF-ul romanesc s-a trecut de simpla concurenta. Cumva a inceput un razboi care mocnea de ceva timp in culise si participantii considera ca pot renunta la etica si la morala pentru satisfactia imediata a linsarii publice.
      In ciuda aparentelor semne pozitive pe care le-au vazut atit Haulica, cit si Truta, nu exista viitor intr-un asemenea mediu. S-a ajuns intr-unul din acele razboaie tribale fara sfirsit, ca in Africa.
      Iar iesirea nu exista decit in decenta si moralitatea fiecaruia dintre cei implicati. In hotarirea personala a fiecarui individ de a fi mai bun si in cele din urma devotat cauzei comune a SF-ului romanesc.

      • Eu tin cu Baluba, da’ si Kukuruku sint okay…😀

      • pentru un razboi, fie el si tribal, e nevoie de doua parti beligerante, precum si de un casus belli. se pare ca unii n-au aflat insa lucrurile astea elementare🙂

  3. Doar un link: http://revista-galileo.ro/contact. Aici gasiti acel “ghid al colaboratorului” de care s-a pomenit. Inclusiv cu precizarile privitoare la tarife.

  4. fanzinele pot fi tiparite si la tipografie. am vazut niste fanzine scandinave (de heavy metal) care-ti iau fata.

    • Da, acum depinde de ce bani dispune fanul. In plus, vorbim de o asa posibilitate numai pentru ultimii 7-8-10 ani, de cind s-au dezvoltat tipografiile digitale.
      Zilele astea insa, marea majoritate a fanzinelor sint digitale, fie online, fie transmise prin email.

  5. Sunt curios daca mi-ar publica un pamflet despre euroconizata lor!

    Iau patru articole noi de pe site-ul srsff, la intamplare.
    Un editorial patetic despre noul praf in ochi, „Seniorii imaginatiei” (termenii bombastici de-acolo pot fi folositi dupa aparitia a 30-40 de volume, nu dupa 5 volume care nu-s de gasit in librariile din Romania!).
    In articolul lui Alexandru Maniu, e la cinste romgleza, „Tchaicovsky”, „Rachmaninov”…
    La „Cronici”, e bagat un articol (la limita lizibilului, citate neredactate) „Uezen si alte povestiri”, articol despre care realizatorii „revistei” habar n-au ca Horia Garbea, adevarat critic de intampinare (intamplator si membru al clubului lor) doar ce-a declarat ca e „o recenzie uriasa si prost scrisa”!
    Despre povestire… hai sa-i fac totusi un serviciu autorului si sa spun doar ca-s multe ghilimele fara rost.

    Cat de usor ar fi sa dezvolt si sa-i fac pe altii sa rada! Distrugand!

  6. Cu intimpinarea… eh. Cromica aia am primit-o si eu, insa nu prea pun pe blog chestii care ‘ma depasesc’…
    „Tchaicovsky” exista, autor englez de fantasy… nu stiu daca se referea la ‘celalalt’, n-am citit…

  7. […] Aron Biro/The Deleted Scenes. Iarăși două seriale care se țin bine Costi Gurgu/Vyrclozone. Fanzin vs. revistă Horia Nicola Ursu/Însemnări din colțu’ hărții. Campania de toamnă (4): Reduceri între 20% […]

  8. Unde gasesc aricolul cu pricina :-s?

    • Este in revista Nautilus din luna octombrie. Articolul este despre primul numar al revistei Galileo.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s