Cine vrea sa scrie povestiri

Acum doua weekenduri am participat intr-un atelier/competitie organizata in cadrul grupului meu de scriitori SWG (Stop Watch Gang). Tony Pi a venit cu ideea sa organizam un stil de competitie asa cum se fac ele la atelierele Clarion si la cel facut de WoF (Writers of the Future). Procedura este simpla — toti scriitorii primesc cite doua cuvinte si cite doua imagini care sa-i inspire. Apoi, au 24 de ore sa mearga la biblioteca si sa rasfoiasca niste carti luate la intimplare (de preferat carti nonfiction) din care sa-si noteze cit mai multe idei. In cazul in care nu au idei in ce priveste personajele, pot lua interviu unui prieten/coleg de serviciu sau chiar si necunoscut de pe strada, ca sa-si creeze o fisa de personaj.

Toti scriitorii se intilnesc la cineva acasa (sau in cadrul atelierelor sus mentionate, in dormitoarele scolii) si urmeaza 24 de ore in care trebuie sa scrie o povestire de la zero, folosind ideile scoase din carti, macar unul din cele doua cuvinte de inspiratie si macar una din cele doua imagini. Ceea ce asigura ca este vorba de un text nou, iar nu de reciclarea unui text mai vechi. Dupa 24 de ore, povestirea trebuie sa fie completa, in sensul ca trebuie sa aiba un inceput, un mijloc si un deznodamint. Fiind la prima mina si scriisa intr-o asemenea viteza, nimeni nu are mari pretentii stilistice.

Fara sa ma laud, doar ca nota informativa, dar am iesit pe locul I, cu o povestire completa de 5600 de cuvinte, incheiata cu 4 minute inainte de termen. Pe locul 2 s-a plasat Tony cu o povestire de 5050 de cuvinte si pe locul 3, Mike Rimar cu un text de 3800 de cuvinte. Toti ceilalti nu au reusit sa-si termine povestirile si au scris si mai putine cuvinte.

Saptamina trecuta am adaugat inca 1000 de cuvinte povestii mele si deocamdata am lasat-o sa se marineze. O s-o recitesc intr-o lumina mai obiectiva undeva peste vreo saptamina, doua, poate chiar dupa sarbatori.

In urma competitiei, mi-am amintit de un panel de la AdAstra, de anul trecut. Nu mai stiu care era tema panelului si cine erau invitatii, dar imi aduc aminte ca o scriitoare profesionista, cineva cu renume desi nu mai stiu exact cine, a spus ca nu scrie povestiri pentru ca in primul rind romanele ii aduc bani mai multi si in al doilea rind, ar trebui sa scrie povestirile la fel de rapid precum scrie un roman si asa ceva nu poate. O alta scriitoare invitata in panel, cineva la inceputul carierei, a argumentat ca nu-i adevarat, ca ea scrie si povestiri si romane cu aceeasi viteza si ca cine este bun sa scrie texte scurte, nu are probleme. La vremea respectiva nu am acordat atentie ideii, insa acum dupa competitia asta pot spune ca scriitoarea incepatoare a scos porumbelul si spre norocul ei nimeni nu a stat s-o contrazica.

Un scriitor profesionist scrie intre 2000 si 4000 de cuvinte de roman pe zi. Text la prima mina. Intr-un asemenea ritm, ar scrie o povestire de 5-6000 de cuvinte in maximum trei zile. In doua luni ar avea un volum de povestiri pregatit de publicare. Doar daca…

Doar daca 15-20 de povestiri (aproximativ 100.000 cuvinte) s-ar scrie precum un roman de suta de mii de cuvinte. Diferenta este ca la un roman, pastrezi pe toata durata si pe toata lungimea cartii aceleasi personaje, ai acelasi arc al povestii, ai aceeasi idee si aceeasi intriga principala. Iar intrigile de scena ori capitol, precum si micile idei de completare se desfasoara toate in acelasi sistem, in aceeasi lume, spre acelasi deznodamint. Adica, odata ce ai toate elementele romanului clare in minte sau pe hirtie, romanul se scrie intr-un proces liniar, in care poti produce cele 2-4ooo de cuvinte zilnic.

Fiecare povestire este ca un roman in miniatura. Ai nevoie de un set nou de personaje pentru fiecare poveste in parte. Ai nevoie de intrigi noi, de deznodaminte noi si nu in ultimul rind de idei diferite si originale de la o poveste la alta. Adica, dincolo de procesul scrierii numarului de cuvinte, autorul trebuie sa investeasca timp pentru fiecare povestire, ca sa creeze cite un nou univers. Ceea ce dubleaza, sau chiar tripleaza timpul de scriere, fata de roman.

Este adevarat ca majoritatea scriitorilor din SWG au reusit sa creeze o povestire (chiar daca nu toti au facut-o cap-coada) noua, originala, in numai 24 de ore. Dar asta se intimpla ca exceptie, printr-un efort de concentrare foarte mare, pe care nu-l poti repeta zilnic pentru luni de zile. Insa merita incercat un asemenea efort macar o singura data. Chiar si numai pentru ideea ca 24 de ore mai tirziu ai o povestire noua.

9 Comments

  1. Felicitări şi la mai mare, Costi!
    Apropo de diferenţa dintre scrierea prozei scurte şi scrierea romanelor, William Gibson spunea că un roman e ca un copac, o povestire e ca un bonsai. Durează cam tot atît să creşti un copac sau să creşti un bonsai, dar copacii te ajută mai bine să îţi plăteşti chiria.😉

    • Mersi, Florin. Exact, exact cum spune Gibson. Frumoasa comparatia. Problema e ca la inceputul carierei, scriitorul tinde sa scrie mai multe povestiri pentru ca sa intre pe piata si sa-si poata vinde romanul mai usor, in timp ce ulterior, un scriitor consacrat nu mai are nevoie sa-si piarda timpul cu multe povestiri si le scrie doar la comanda, cind este invitat in antologii, de pilda.

  2. E super tare ideea,si merita folosita.
    Felicitari pentru performanta, apropo, a fost vr’un premiu ceva, o bere macar :)?

    • Mersi, Sagy. A fost doar o bere ca premiu, ca sa nu simtim ca nu s-a intimplat nimic. Si experienta de a trece prin asa ceva. In rest, in loc de premii s-au dat sanctionari – cei care au pierdut nu mai au voie sa participe cu texte pentru critica urmatoarele 2-3 luni. Inca nu ne-am hotarit cite luni. Desi cred ca nu o sa avem inima asta…

  3. Excelent articol. Nu mă gândisem la diferenţele de acest gen. Frumos citatul din Gibson. Şi… felicitări.😀

    • Multumesc, multumesc, Dan. Foarte frumos citatul din Gibson, intr-adevar.

  4. Cam asa ceva simt si eu ca cititor. Citesc o antologie mult mai greu pentru ca imi trebuie un efort de concentrare mai mare pentru a ma acomoda cu personajele si cadrul fiecarei povestiri.
    Un roman, chiar cu un numar mai mare de pagini decat antologia, curge mult mai usor odata ce ai patruns in lumea respectiva.
    De aia cites eu mai mult romane🙂

    • Corect. Simt acelasi lucru. Am prieteni care citesc reviste si antologii la fel de mult si rapid precum citesc romane, dar eu nu reusesc. Citesc o revista sau o antologie la fiecare doua romane. Asta nu inseamna insa ca imi plac mai putin textele scurte, ci doar ca sint mai lenes si prefer sa zabovesc mai mult intr-o lume imaginara, decit sa intru in cite una noua de doua-trei ori pe zi.

  5. […] URMĂ: Costi Gurgu/Vyrclozone. Cine vrea să scrie povestiri Biblioteca Babel. Suspansul previzibil Blog de cărți. Unseen Academicals Tagged with: […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s